Acasă Actualitate Proiect de Cartea Recordurilor la Centrul Cultural Româno-Moldo-German: Cel mai lung brâu...

Proiect de Cartea Recordurilor la Centrul Cultural Româno-Moldo-German: Cel mai lung brâu românesc

0

Centrul Cultural Româno-Moldo-German „Dumitru Dorin Prunariu” din Nürnberg, Germania, a lansat, luni, un proiect pentru realizarea celui mai lung brâu tradiţional românesc din lume care să candideze pentru a fi înscris în Cartea Recordurilor.

De asemenea, centrul a făcut un apel la români să se alăture iniţiativei prin confecţionarea de brâuri cu modele la liberă alegere.


Într-o postare pe pagina de facebook a Centrului Cultural Româno-Moldo-German „Dumitru Dorin Prunariu” din Nürnberg se arată că românii se pot implica acum într-un proiect internaţional, care să arate lumii întregi o parte din România.

„Dăm startul proiectului pentru cel mai lung brâu românesc din lume. Iubeşti tradiţia şi cultura românească? Ai o asociaţie, organizaţie sau vrei să te implici doar ca persoană fizică? Acum ai ocazia de a te implica într-un proiect internaţional, care să arate lumii întregi o parte din România. Să coşi un brâu românesc, după un model ales de tine, apoi până pe data de 10 iunie 2024 să îl trimiteţi la Nürnberg (fără niciun cost). Pe data de 24 iunie 2024 – de ziua Iei vom măsura brâul şi îl vom expune în centrul oraşului Nürnberg. Notă: ne dorim ca prin acest proiect să intrăm în Cartea Recordurilor, cu cel mai lung brâu românesc din lume! Şi tu poţi contribui la această performanţă”, se mai afirmă în postarea Centrului Cultural Româno-Moldo-German „Dumitru Dorin Prunariu” din Nürnberg.

Cei interesaţi să participe la acest proiect pot găsi datele de contact ale centrului din Nürnberg pe pagina de facebook menţionată. 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version