28.3 C
București
sâmbătă, iulie 27, 2024

Proiect: Impozit de 70% pentru veniturile realizate de persoanele fizice a căror provenienţă nu poate fi dovedită

Veniturile realizate de persoanele fizice a căror provenienţă nu poate fi dovedită urmează să fie impozitate cu 70% începând cu 1 iulie 2024, conform Proiectului de lege pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

„Începând cu data de 1 iulie 2024, se propune modificarea cotei de impozit pentru veniturile realizate de persoanele fizice a căror provenienţă nu poate fi dovedită, prin introducerea unei cote de 70% aceasta având ca scop creşterea conformării voluntare a contribuabililor, cu implicaţii favorabile asupra creşterii încasărilor bugetare”, se arată în proiect.

Fereastră pentru declararea veniturilor

În proiect se mai arată că până la data intrării în vigoare a noilor prevederi, se oferă o fereastră de oportunitate contribuabililor în vederea conformării, respectiv să-şi declare veniturile şi să-şi plătească obligaţiile fiscale aferente acestora, evitând riscul încadrării acestora în categoria de risc fiscal şi a declanşării unor verificări a situaţiei fiscale personale.

Reducerea evaziunii fiscal prin Sistemului naţional RO e-Sigiliu

De asemenea, în vederea reducerii evaziunii fiscale, trasabilitatea transporturilor rutiere de bunuri urmează a fi asigurată prin instituirea Sistemului naţional RO e-Sigiliu.

„Se propune instituirea Sistemului naţional RO e-Sigiliu în vederea asigurării respectării trasabilităţii transporturilor rutiere de bunuri pe teritoriul României. Sistemul naţional RO e-Sigiliu este un sistem bazat pe utilizarea unor dispozitive electronice şi a unei aplicaţii informatice care permite autorităţilor competente determinarea potenţialelor puncte de deturnare a transporturilor rutiere de bunuri, indiferent dacă acestea sunt aflate în tranzit sau au ca destinaţie finală un operator economic de pe teritoriul naţional”,
potrivit documentului.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.