Acasă Politică Proiectul ”Legii 2 Mai” a fost depus. Fără pedepse cu suspendare pentru...

Proiectul ”Legii 2 Mai” a fost depus. Fără pedepse cu suspendare pentru traficanţii de droguri

0

Propunerea legislativă ”2 Mai”, iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă miercuri la Camera Deputaţilor şi va intra pe traseul legislativ, a anunţat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

Prin această iniţiativă se propune eliminarea posibilităţii suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de legea 143/2000.

De asemenea, se propune creşterea de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani a pedepselor prevăzute de Legea 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Iniţiativa legislativă aduce modificări la două acte normative cu incidenţă asupra domeniului drogurilor: Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

”Tragediile din ultima vreme, precum cea de la 2 Mai, impun îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru a lupta eficient împotriva drogurilor. Dacă am fi avut această lege mai devreme, Roberta şi Sebastian, victimele accidentului din vara aceasta produs pe fondul consumului de droguri, poate ar fi fost alături de colegii lor la facultate acum. Este răspunsul necesar faţă de creşterea numărului de cauze penale având ca obiect infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri. În acest sens, menţionăm faptul că, în anul 2023, până la finele lunii septembrie, numărul de astfel de cauze de soluţionat a fost de 22.135 faţă de 18.233 în aceeaşi perioadă din 2022. Dintre acestea, 10.780 de cauze au fost nou înregistrate faţă de 8.484 în aceeaşi perioadă a anului 2022”,
a transmis Gorghiu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version