21 C
București
marți, octombrie 15, 2024

Rafila: COVID-19 a revenit şi în România, ca şi în alte ţări. În momentul de faţă avem circa 2.000 de cazuri pe zi

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a explicat că infectarea cu virusul COVID-19 a revenit în România la fel ca în alte ţări, fiind în jur de 2.000 de cazuri pe zi, însă consideră că acest val va mai dura circa o săptămână, două.

Ministrul PSD a adăugat că este posibil să apară aglomerări în zone precum Bucureştiul, unde deja s-au aglomerat cele două spitale de boli infecţioase „Matei Balş” şi „Victor Babeş”, însă chiar vineri dimineaţă va avea o întâlnire cu cei de la celelalte spitale de urgenţă din Capitală, pentru a putea fi asigurată spitalizarea, în cazul în care prezentările sunt mai numeroase.

”Formele nu sunt grave”

„A revenit şi în România, ca şi în alte ţări. În momentul de faţă avem circa 2.000 de cazuri pe zi. Formele nu sunt aşa de grave cum au fost în alte valuri anterioare. De curând am început şi o să terminăm foarte rapid achiziţia unor alte antivirale care sunt disponibile în momentul de faţă pe piaţă. Chiar mâine va fi o şedinţă cu spitalele din Bucureşti să vedem dacă există probleme în ceea ce priveşte spitalizarea pacienţilor”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat joi la Europa FM dacă a revenit COVID în România.

Chestionat dacă se pune problema unei aglomerări a spitalelor, Rafila a răspuns: „În anumite zone este posibil să apară, unde sunt aglomeraţii mari urbane, cum este Bucureştiul”.

„Sunt două spitale de boli infecţioase, după cum bine ştiţi, Balş şi Babeş, s-au aglomerat. O să discutăm şi cu colegii de la celelalte spitale de urgenţă, mâine dimineaţă, încât să putem asigura spitalizarea, dacă cumva prezentările sunt mai numeroase. Opinia mea e că acest val va mai dura circa una, două săptămâni, după care o să înceapă să scadă numărul de cazuri”, a completat ministrul Sănătăţii.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.