5 C
București
miercuri, decembrie 4, 2024

Răsturnare de situație anunțată de PSD și USR după renumărarea voturilor: Cum stau Lasconi și Ciolacu. Date parțiale

PSD și USR au transmis, după renumărarea parțială a voturilor, date contradictorii. PSD susține că Elena Lasconi are doar 300 de voturi în fața lui Marcel Ciolacu în timp ce USR susține că Lasconi a crescut cu peste 1.700 de voturi peste cele 2.740 anunțate initial în primul tur.

Dominic Fritz a transmis că după renumărare, diferența dintre Elena Lasconi și Marcel Ciolacu ar fi crescut cu peste 1.700 de voturi peste cele 2.740 anunțate după prima numărătoare a votului din primul tur.

Lucian Romaşcanu, preşedintele PSD Buzău, susține că informațiile lansate de USR sunt eronate și diferența dintre Elena Lasconi și Marcel Ciolacu este de doar 300 de voturi.

”Adevărul este următorul – în acest moment Marcel Ciolacu este la o distanţă de numai aproximativ 300 de voturi faţă de doamna candidat”, afirmă Romaşcanu.


”Co-partidul dezastrului din anii pandemiei, USR pe numele de famiglie, continuă seria măgăriilor încercând să pună pe piaţa publică informaţii false despre rezultatele renumărării. Ne-am abţinut până acum să comunicăm pe temă pentru a nu fi iarăşi acuzaţi de diverse de către adversari”, a scris, sâmbătă după-amiază, pe Facebook, Lucian Romaşcanu, citat de News.ro.

Fritz: Deciziile CCR și BEC de a renumăra 9 milioane de voturi au aruncat România într-un haos

 „Deciziile CCR și BEC de a renumăra 9 milioane de voturi au aruncat România într-un haos. Milioane de români se întreabă dacă votul lor mai contează și dacă mecanismele democratice mai funcționează. Ce am văzut în ultimele zile nu are nicio legătură cu respectul față de cetățean. Netransparența procesului de renumărare este periculoasă și inacceptabilă.

Facem un apel la BEC ca măcar acum, în ultimul ceas, să transparentizeze acest proces și să restabilească încrederea românilor. Publicați acum rezultatele renumărării în județele în care s-a încheiat. Nu vă mai prefaceți că rezultatul alegerilor este în ceață. Elena Lasconi și Călin Georgescu sunt în turul 2 indiferent câte petarde se aruncă”, a declarat vicepreședintele USR Dominic Fritz.

Până în prezent, s-au numărat aproximativ 80% dintre secțiile de votare și diferența dintre Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR. În Arad, Caraș Severin, Buzău, Covasna, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Sectorul 1 sau 5 s-a finalizat deja procesul de renumărare.

„Deci după 80% din secții renumărate ecartul și mai mare decât în seara alegerilor. Asta înseamnă că toate îndoielile plantate într-un mod sistematic de către PSD și de către alții asupra victoriei Elenei Laconi în fața lui Marcel Ciolacu se arată a fi absolut nefondate.

Dimpotrivă, ce vedem din aceste cifre? Acum ies la iveală mai multe voturi care în noaptea alegerilor sau au fost puse pe teancul domnului Ciolacu, deși au fost aruncate în urnă de către cetățeni pentru alți candidați. Și vă dau doar trei exemple în județul Olt, în Scornicești, 845 de voturi au fost noaptea alegerilor mutate la domnul Ciolacu, fără ca cetățenii să voteze pentru el. Și acolo fiți siguri că vom face și o plângere penală pentru că ai acolo”, a susținut Fritz.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.