În urmă cu aproximativ 5.500 de ani, câteva zeci de vânători-culegători au murit în apropierea lacului Baikal. În dinții lor s-a păstrat ADN-ul bacteriei care provoacă ciuma.
Jurnalistul științific și autorul canalului de Telegram „Lifelong Muki”, Ilia Kabanov, explică modul în care cercetarea unor vechi necropole s-a transformat într-o adevărată investigație arheologică și de ce această descoperire schimbă modul în care înțelegem istoria epidemiilor.
Un adevărat detectiv arheologic: cum au descoperit cercetătorii vânători morți în condiții misterioase în regiunea Baikal și au ajuns pe urmele ciumei
În urmă cu aproximativ 5.500 de ani, mici grupuri de vânători-culegători se deplasau de-a lungul râului Angara, în regiunea Baikal, un teritoriu bogat în cerbi, elani, pește și marmote. Ei nu construiau orașe, nu practicau agricultura și nu creșteau animale domestice, cu excepția câinilor.
Cu toate acestea, oamenii de știință cunosc destul de bine modul lor de viață datorită cercetării necropolelor. Locuitorii preistorici ai Siberiei foloseau, de exemplu, arcul și săgețile și știau să ardă vase din lut.
Necropolele de pe râul Angara erau situate la distanțe mari una de alta, uneori chiar și la 340 de kilometri. Totuși, persoanele îngropate acolo aveau strămoși comuni relativ recenți. Cel mai probabil, deplasările de-a lungul râului, pe uscat sau pe apă, îi ajutau să mențină legătura între comunități.
În același timp, analizele genetice au arătat că existau foarte puține căsătorii între rude apropiate. Cu alte cuvinte, acești oameni își găseau de regulă parteneri în afara propriului grup familial. Practicile funerare diferă de la un cimitir la altul: într-un sit, trupurile erau așezate paralel cu râul, iar în altele perpendicular pe acesta.
Pentru arheologi, inclusiv cercetători de la Universitatea de Stat din Irkutsk și Institutul de Etnologie și Antropologie al Academiei Ruse de Științe, necropolele reprezintă una dintre principalele surse de informații despre viața acestor comunități de vânători-culegători din regiunea Baikal. Analiza oaselor, poziției corpurilor, obiectelor funerare, datărilor cu radiocarbon și a ADN-ului antic permite reconstruirea nu doar a dietei și a legăturilor de rudenie, ci uneori chiar și a cauzelor morții.
Într-un studiu recent publicat în revista Nature, o echipă internațională de cercetători, din care au făcut parte și specialiști din Rusia, coordonată de geneticianul Eske Willerslev, a analizat rămășițele a 46 de persoane din patru situri funerare: Ust-Ida-1, Șumiliha, Bratski Kamen și Serovo.
Noua cercetare seamănă cu scenariul unui podcast de investigații. Există o „scenă a crimei”, cu rămășițele mai multor persoane decedate.
Multe dintre ele au murit într-un interval scurt de timp. Printre victime se află un număr neobișnuit de mare de copii și adolescenți. În unele morminte au fost îngropați membri ai aceleiași familii. Cu toate acesteza, pe oase nu au fost descoperite urme de violență.
Căutarea de indicii
Pentru a investiga acest mister, arheologii au apelat la geneticieni, care și-au îndreptat atenția asupra dinților oamenilor preistorici. Dacă o infecție ajunge în sânge cu puțin timp înainte de moarte, urmele agentului patogen se pot păstra în țesuturile dentare.
Cercetătorii au analizat ADN-ul antic în căutarea unor astfel de urme și au descoperit bacteria Yersinia pestis, responsabilă de apariția ciumei, la 18 dintre cele 46 de persoane studiate. În necropola Ust-Ida, cea mai mare dintre cele analizate, urme ale ciumei au fost identificate la 11 din 31 de persoane îngropate. Un alt genom bine conservat al bacteriei a fost obținut din situl Șumiliha, iar fragmente mai puțin complete au fost găsite în Bratski Kamen și Serovo.
Prezența ADN-ului bacteriei în organism nu demonstrează, în sine, că aceasta a fost cauza directă a morții. O persoană putea fi infectată și să moară din alte motive.
Totuși, în acest caz s-au suprapus prea multe indicii: datele apropiate ale înmormântărilor, mormintele comune ale persoanelor infectate, legăturile de rudenie dintre cei decedați, numărul neobișnuit de mare de copii și adolescenți printre victime și lipsa oricărei alte cauze evidente a decesului. Autorii studiului au concluzionat că nu este vorba despre infectări izolate, ci despre un focar de ciumă care a afectat mici comunități de vânători-culegători.
Diferența dintre „diagnostice”: de ce ciuma descoperită în regiunea Baikal nu este aceeași boală care a ucis milioane de oameni în Europa medievală
Tulpina de bacterie descoperită în regiunea Baikal nu conținea gena ymt, care permite bacteriei să supraviețuiască în tractul digestiv al puricilor și face posibilă transmiterea eficientă a bolii prin mușcăturile acestor insecte.
Această mutație a apărut mai târziu în evoluția agentului patogen. Prin urmare, în urmă cu 5.500 de ani, în zona lacului Baikal, infecția se răspândea printr-un mecanism diferit.
De unde provenea însă bacteria? Principalii „suspecți” sunt marmotele. În prezent, focarele naturale de ciumă din Asia Centrală și de Nord-Est sunt frecvent asociate cu marmotele și alte rozătoare.
Oamenii s-ar fi putut infecta în timpul vânătorii, la tranșarea carcaselor sau prin consumul de carne crudă ori insuficient preparată termic. Pentru comunitățile de vânători-culegători din regiunea Baikal, contactul cu animalele sălbatice făcea parte din viața de zi cu zi, astfel că transmiterea bacteriei de la animal la om este considerată o ipoteză plauzibilă.
Cu toate acestea, calea exactă de transmitere a infecției rămâne necunoscută. După primul caz de infectare, boala s-ar fi putut răspândi între oameni pe cale aeriană, prin picături respiratorii. Această ipoteză este susținută de legăturile de rudenie dintre persoanele decedate și de existența unor morminte comune.
Cercetătorii nu știu încă de ce copiii au fost deosebit de vulnerabili în timpul acestui focar. Este posibil ca diferențele să fie explicate de modul în care sistemul lor imunitar răspundea la infecție. O altă ipoteză este că adulții mai fuseseră expuși anterior unor bacterii similare și dezvoltaseră o anumită protecție parțială. De asemenea, ar putea exista explicații legate de comportament sau de stilul de viață. Până în prezent, însă, niciuna dintre aceste teorii nu a fost confirmată direct de dovezile științifice.
Importanța istorică: cum descoperirea ciumei la vechi vânători-culegători pune sub semnul întrebării teoria privind originea bolilor infecțioase la oameni
Noul studiu este important pentru dezbaterea privind originea epidemiilor.
De regulă, apariția acestora este explicată prin trecerea la agricultură și creșterea animalelor: oamenii au început să trăiască în comunități mai dense, au domesticit animale și au construit așezări permanente. Toate aceste schimbări au creat condiții favorabile răspândirii bolilor infecțioase. Descoperirea din regiunea Baikal arată însă că această ipoteză nu explică întreaga poveste.
Persoanele îngropate la Ust-Ida, Șumiliha, Bratski Kamen și Serovo nu erau agricultori. Comunitățile locale continuau să trăiască din vânătoare și cules. Aveau vase din ceramică, arcuri, unelte din piatră și practici funerare complexe, însă nu cultivau plante și nu creșteau animale domestice. Cu toate acestea, ciuma exista deja în apropierea lor. Pentru declanșarea unui focar au fost suficiente un rezervor natural al bacteriei, contactul cu animalele sălbatice și existența unor grupuri mici, înrudite între ele.
În mod obișnuit, societățile de vânători-culegători sunt considerate un mediu nefavorabil apariției epidemiilor timpurii, deoarece oamenii erau mobili, trăiau în grupuri reduse și nu depindeau de o singură sursă de hrană. Tocmai de aceea, descoperirea făcută în apropierea lacului Baikal este cu atât mai importantă.
Într-o discuție cu jurnaliștii, geneticianul Eske Willerslev a mărturisit că, în copilărie, visa să devină vânător-culegător și își imagina această viață ca fiind una romantică. După rezultatele acestui studiu, a glumit el, nu și-ar mai dori același lucru. Dincolo de umor, observația are un sâmbure de adevăr: viața comunităților de vânători-culegători era mult mai dificilă și mai periculoasă decât este adesea prezentată astăzi.
