Kremlinul a avut o reacție ”rezervată” deloc surprinzătoare luni, în urma victoriei candidatului prorus Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, conform surselor EFE, AFP și Reuters.
”Desigur, vom urmări cum se desfăşoară procesul electoral şi cine va fi câştigătorul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică, conform EFE.
În acelaşi timp, Dmitri Peskov a dat asigurări că nu îndrăzneşte să facă predicţii în legătură cu turul doi al alegerilor prezidenţiale din România şi a recunoscut că Moscova nu este foarte familiarizată cu politica lui Călin Georgescu faţă de Rusia.
„Nu putem spune că cunoaştem bine punctele de vedere ale acestui candidat în ceea ce priveşte relaţiile cu ţara noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit AFP.
În ceea ce priveşte actualele autorităţi române, politica României sub conducerea lor „nu este prietenoasă”, a adăugat Dmitri Peskov.
Numărarea voturilor din primul tur al scrutinului prezidenţial a confirmat luni victoria lui Călin Georgescu, în timp ce voturile diasporei au plasat-o pe candidata de dreapta Elena Lasconi pe locul doi, comentează EFE.
Succesul lui Călin Georgescu în primul tur al votului prezidenţial a fost neaşteptat şi ameninţă poziţia ferm proucraineană a României, a comentat Reuters.