A doua zi de audieri la TAS în cazul de dopaj al Simonei Halep s-a încheiat, iar sportiva le-a spus jurnaliştilor că va vorbi după finalizarea audierilor, în acest moment nefiindu-i permis să o facă.
Simona Halep a fost văzută părăsind sediul TAS în jurul orei 18:35, potrivit sport.ro.
“Bună seara, vă repet că nu pot să vorbesc. Vorbim după”, a spus Simona Halep.
Joi a fost audiat la TAS şi antrenorul Patrick Mouratoglou.
În primele două zile de audieri, Simona Halep a fost la tribunal în total 19 ore.
După audieri, Comisia TAS va delibera şi va pregăti hotărârea arbitrală care va conţine decizia şi motivarea acesteia.
Deocamdată nu se poate da nicio indicaţie cu privire la data la care va fi pronunţată hotărârea arbitrală finală.
În 2022, la 21 octombrie, sportiva din Constanţa anunţa că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, după un meci din primul tur la US Open.
În 12 septembrie 2023, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP). Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026.