Acasă Actualitate Șase mari edituri din România au primit amenzi record după ce Consiliul...

Șase mari edituri din România au primit amenzi record după ce Consiliul Concurenței a descoperit că au manipulat piața

0

Consiliul Concurenței a impus sancțiuni drastice pentru șase companii de profil și Asociația Editorilor din România (AER).

Aceste entități au fost găsite vinovate de înțelegeri anticoncurențiale pe piața cărții, acțiuni care au distorsionat competiția și au prejudiciat atât consumatorii, cât și alți operatori economici.

Amenzile totale se ridică la 5,967 milioane de lei (aproximativ 1,2 milioane de euro).

”Consiliul Concurenţei a sancţionat şase companii active pe piaţa furnizării de carte, precum şi Asociaţia Editorilor din România (AER), cu amenzi în valoare totală de 5,967 milioane lei (aproximativ 1,2 milioane euro) pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială”, informează autoritatea de concurenţă.

Amenzile au fost aplicate astfel:

  • Curtea Veche Publishing S.R.L. 422.220,85 lei
  • Nemira Publishing House S.R.L. 324.636,37 lei
  • Humanitas S.A. 365.718,84 lei
  • Publica Com S.R.L. 174.677,34 lei
  • Direct Client Services S.R.L. (Librăriile Cărtureşti) 3.982.290,66 lei
  • Librăriile Humanitas S.A. 582.362,94 lei
  • Asociaţia Editorilor Din România 115.696,04 lei

Autoritatea de concurenţă a constatat, în urma unei investigaţii, că cele şase companii împreună cu asociaţia de profil din domeniu şi-au coordonat strategiile comerciale şi au limitat comercializarea de carte către entităţile care gestionau biblioteca Bookster, în perioada 2017 – 2020.

Bookster achiziţiona cărţi de la edituri şi librării, care apoi erau puse la dispoziţia abonaţilor în baza unui abonament plătit de companiile angajatoare ale cititorilor.

Editurile şi Librăriile, sprijinite în demersurile lor de către AER au considerat că activităţile desfăşurate de Bookster nu se circumscriu unei biblioteci publice şi că aceasta nu respecta regulile de pe piaţa furnizării de carte şi nu plăteşte suficient pentru drepturile de autor.

”Noi nu ne putem pronunţa asupra domeniului de aplicabilitate al altor legi, dar toate legile trebuie respectate, inclusiv legea concurentei. Editurile şi librăriile trebuiau să acţioneze doar prin mijloace legale pentru a-şi atinge obiectivele” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Investigaţia a fost declanşată ca urmare plângerii înaintate de Asociaţia Educaţie pentru Toti Copiii, în calitate de deţinătoare a bibliotecii Bookster.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version