Scandal diplomatic după ce lidera AfD a acuzat românii că „jefuiesc” Germania. Reacția oficială MAE

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) face precizări, miercuri seară, în contextul declaraţiei liderei AfD, Alice Weidel, potrivit căreia imigranţii români „jefuiesc” sistemul social al Germaniei.

MAE respinge „orice instrumentare în scop politic a prezenţei cetăţenilor români în ţările Uniunii Europene” şi evidenţiază „contribuţia economică şi socială majoră” a comunităţii româneşti din Germania”, subliniind că aceasta este „apreciată” de către autorităţile germane şi de către angajatori.

„MAE are în atenţie toate poziţiile publice relevante care vizează comunitatea românească din străinătate, inclusiv din Germania. Aceasta are o contribuţie economică şi socială majoră, fiind apreciată în cadrul comunităţilor în care trăiesc compatrioţii noştri, de către autorităţile germane şi de către angajatori”, precizează, miercuri seară, reprezentanţii ministerului, făcând referire la declaraţiile liderei AfD, Alice Weidel, potrivit căreia imigranţii români „jefuiesc” sistemul social al Germaniei.

MAE „respinge orice instrumentare în scop politic a prezenţei cetăţenilor români în ţările Uniunii Europene”.

„Folosim dialogul diplomatic permanent cu autorităţile publice, inclusiv pentru a transmite reacţia la declaraţiile discriminatorii”, mai precizează MAE.

Copreşedinta partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, i-a acuzat pe imigranţii din România că „jefuiesc” sistemul german de protecţie socială, invocând un documentar al televiziunii publice regionale MDR care prezintă modul în care unele familii venite din România beneficiază de ajutoare sociale în Germania, în timp ce banii trimişi acasă contribuie la prosperitatea unor localităţi româneşti.

Prima reacţie dură la declaraţiile liderei AfD a fost cea a lui Dominic Fritz, care i-a răspuns copreşedintei partidului german de extremă dreapta, Alice Weidel, printr-un mesaj video în limba germană. Fostul primar al Timişoarei a spus că sute de mii de români muncesc „absolut normal”, cu asigurări sociale şi plătesc taxe şi contribuţii. 

„Mii de medici români trag din greu în clinicile germane şi cine credeţi că le-a plătit pregătirea? Contribuabilul român! (…) Faptul că jigniţi fără nicio jenă al şaselea cel mai mare popor din UE arată că nu aveţi nimic de oferit în afară de instigare ieftină. Orice român care trage ture de 10 ore într-un abator german ca să puteţi mânca duminica un şniţel ieftin are mai multă decenţă decât dumneavoastră”, mai spunea Fritz, care i-a solicitat acesteia să-şi ceară scuze. 

Liderul USR le-a transmis un mesaj şi reprezentanţilor AUR: „Ăştia sunt prietenii voştri patrioţi din Germania, pe care îi admiraţi şi pupaţi în fund!”.

Tot marţi seară, a reacţionat şi fostul premier Ilie Bolojan, care consideră ”inacceptabilă” declaraţia lui Alice Weidel. ”Există şi politicieni români care alimentează asemenea manifestări. Retorica xenofobă şi extremistă nu are legătură cu adevăratul patriotism”, mai spunea Bolojan. 

Miercuri, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a solicitat „public” copreşedintei AFD, Alice Weidel, să-şi retragă afirmaţia şi să-şi ceară scuze comunităţii române din Germania.

Şi europarlamentarul PNL Virgil Popescu i-a dat un răspuns miercuri copreşedintei partidului german de extremă dreapta, el precizând că 519.200 de români lucrează cu contract în Germania şi plătesc contribuţii în fiecare lună, iar România e a doua ţară de origine a medicilor străini din spitalele germane. 

Ultimele știri
Citește și...