Acasă Știri Externe Schimbul ”istoric” între Occident și Rusia a fost autorizat de Biden cu...

Schimbul ”istoric” între Occident și Rusia a fost autorizat de Biden cu doar o oră înainte de a-şi anunţa retragerea din campanie

0

Joe Biden a semnat acordul pentru schimbul ”istoric” de deținuți între Rusia și Occident cu doar o oră înainte de a-și anunța retragerea din campania prezidențială, scrie AFP.

„Nu spun nicio poveste: cu doar o oră înainte ca (preşedintele) să facă această declaraţie (de retragere), el vorbea la telefon cu omologul său sloven, îndemnându-l să pună la punct ultimele elemente ale acordului şi acesta să fie finalizat”, a declarat un oficial american de rang înalt jurnaliştilor de la Casa Albă.

Joi, la Ankara, Rusia şi Occidentul au făcut un schimb în care au fost implicaţi 26 de cetăţeni ai lor, inclusiv doi minori, urnalistul american de la The Wall Street Journal Evan Gershkovich şi fostul puşcaş marin Paul Whelan, în cadrul celui mai mare acord de eliberare a deţinuţilor de la sfârşitul Războiului Rece. Ţările implicate din Occident au fost Statele Unite, Germania, Polonia, Slovenia şi Norvegia, în timp ce Rusia a colaborat cu aliatul său Belarus.

În cadrul unui briefing de presă emoţionant, preşedintele Biden, în vârstă de 81 de ani, care s-a retras din cursa pentru un al doilea mandat prezidenţial la 21 iulie, a primit la Casa Albă familiile lui Gershkovici şi Whelan, a opozantului rus Vladimir Kara-Murza şi a jurnalistei ruso-americane Alsu Kurmasheva. Acestea au putut să vorbească la telefon din Biroul Oval cu cei dragi, recent eliberaţi.

Dar în spatele uşurării şi zâmbetelor lor se aflau luni de negocieri extrem de complexe. În primul rând, cu Rusia, cu care Statele Unite au o relaţie îngrozitoare de mai bine de zece ani şi mai ales de la invadarea Ucrainei în februarie 2022, dar şi cu aliatul său german şi cu cancelarul său Olaf Scholz, faţă de care Joe Biden şi-a exprimat public „marea sa recunoştinţă” pentru „concesiile majore” făcute în acest compromis diplomatic major. De asemenea, şeful Casei Albe le-a mulţumit aliaţilor săi europeni şi Turciei pentru că au luat „decizii curajoase”. Asta, pentru că Berlinul i-a permis lui Vadim Krassikov, condamnat la închisoare pe viaţă în 2021 pentru uciderea în capitala germană a unui fost comandant separatist cecen, în numele serviciilor de securitate ruse, să se întoarcă în Rusia. Iar acest lucru a fost iniţial exclus de Germania.

„A trebuit să ne implicăm puternic cu omologii noştri germani, începând chiar cu preşedintele”, a recunoscut consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan.

În urmă cu patru luni, în timpul unei vizite la Washington, cancelarul Scholz a fost întrebat de preşedintele Biden dacă s-a răzgândit, a povestit oficialul american.

„I’ll do it for you” (O voi face pentru tine – n.r.), i-ar fi răspuns şeful guvernului german preşedintelui american, care apoi s-a întors spre Jake Sullivan şi i-a spus: „Do it” (Fă-o).

Slovenia a eliberat, de asemenea, un cuplu de spioni ruşi, Artem Viktorovici Dulţev şi Anna Valerevna Dulţeva, care au fost arestaţi la sfârşitul anului 2022 şi ai căror copii fuseseră daţi în plasament. Ei sunt cei doi „minori” dintre cele 26 de persoane implicate în acest schimb.

Negocierile dintre Washington şi Moscova au început în 2018, sub preşedintele Donald Trump, după arestarea lui Paul Whelan. Situaţia a devenit serios „complicată” odată cu arestarea, în martie 2023, a jurnalistului Gershkovich, a recunoscut Sullivan.

De asemenea, un alt oficial american a recunoscut că speranţele de a-l readuce în Statele Unite pe Whelan, fost puşcaş marin, s-au diminuat cu adevărat odată cu moartea în arest, în februarie, în circumstanţe tulburi, a opozantului rus Aleksei Navalnîi.

Joi, la Casa Albă, înconjurat de familii fericite şi uşurate, în faţa consilierilor săi şi a presei, preşedintele Biden a cerut pe neaşteptate să se cânte un „La mulţi ani” în onoarea fiicei jurnalistei ruso-americane Kurmasheva.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version