Autorităţile din estul şi sudul Spaniei au închis şcolile şi au început evacuarea unor locuitori în timp ce ţara este lovită de noi ploi torenţiale la două săptămâni după inundaţiile catastrofale care au ucis cel puţin 215 de persoane şi au declanşat haos în politica locală.
Până miercuri dimineață, agenția de meteorologie de stat, Aemet, a pus în alertă o mare parte din estul și sudul Spaniei și a emis cel mai înalt nivel de avertizare pentru provinciile Tarragona din Catalonia și Málaga din Andaluzia, informează The Guardian.
Guvernul andaluz a închis școli în provinciile Málaga și Granada, iar 3.000 de persoane au fost evacuate din cartierele din apropierea râului Guadalhorce, care străbate provincia Málaga.
Autoritățile din Catalonia le-au cerut oamenilor să fie precauți, în timp ce guvernul regional din Valencia – care a fost criticat pentru gestionarea dezastrului – a sfătuit consiliie din zonele afectate să închidă școlile și să recomande ca oamenii să lucreze de acasă.
Autoritățile sunt în alertă
„Monitorizăm îndeaproape noile ploi intense care au ajuns în țara noastră”, a declarat Rubén del Campo, purtător de cuvânt al Aemet.
„Ar putea avea loc ploi torențiale miercuri în zonele mediteraneene, în special în provinciile Tarragona și Málaga, unde au fost emise avertizări roșii, ceea ce înseamnă că pericolul este extrem. În acele zone ar putea cădea mai mult de 180 de litri de apă pe metru pătrat în mai puțin de 12 ore. De asemenea, ar putea avea loc furtuni foarte intense, care ar putea provoca inundații, așa că fiți foarte atenți.”
Del Campo a mai spus că avertizările de cod galben și portocaliu sunt în vigoare pentru multe părți ale Valenciei, care încă se recuperează după inundațiile devastatoare din 29 octombrie. Avertizările meteorologice urmează să rămână în vigoare cel puțin până vineri.
Deși furtuna actuală nu se preconizează a fi la fel de puternică precum ultima, impactul ploilor ar putea fi sever din cauza cantităților mari de noroi deja prezente pe sol și a stării compromise a sistemului de canalizare.
Aproape 20.000 de militari și polițiști sunt încă implicați în operațiunea de curățare din Valencia, care a fost regiunea cel mai puternic lovită de inundațiile din urmă cu două săptămâni.