28.3 C
București
sâmbătă, iulie 27, 2024

Sindicaliști: Inechități salariale adâncite de majorarea cu 10% a bugetarilor: creştere de doar 230 lei la venituri de 2.300 de lei

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) critică ordonanța guvernamentală de majorare a salariilor bugetarilor cu 10%, argumentând că aceasta va adânci inechitățile din sistem.

Salariații cu venituri mici vor beneficia de creșteri semnificativ mai mici decât cei cu venituri mai mari, accentuând discrepanțele salariale din sectorul bugetar.

„Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, astăzi, începând cu ora 11:00 organizează un protest la Guvernul României având ca şi principale revendicări următoarele: stabilirea de către Guvernul României a unor politici clare prin care să urmărească eliminarea discriminărilor salariale în sectorul de activitate administraţie publică.

Ştim cu toţii ceea ce ce s-a întâmplat cu ultima ordonanţă care, din punctul nostru de vedere, adânceşte şi mai mult inechităţile din sistem.

O majorare procentuală grosieră, adică la modul grosolan, de 10 procente, înseamnă că salariaţii care au venituri de 2.300 lei, de exemplu, vor avea o creştere salarială de 230 lei, pe când cei care au 8.000-9.000 vor avea de 900 lei.

Întotdeauna noi am solicitat să se identifice o metodă de a echilibra şi de a aduce un pic mai sus salariile situate în partea de jos a grilei de salarizare”, a spus Bogdan Şchiop, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie 

El a menţionat că o altă revendicare este reprezentată de faptul că se doreşte un dialog social real.

„Revin la ultima ordonanţă adoptată în sensul ăsta. A fost pusă spre consultare într-o zi, a doua a zi a fost convocat de urgenţă CES-ul şi după-masa a fost adoptată. Numai consultare nu este lucrul ăsta şi numai transparenţă nu este”, a precizat Bogdan Şchiop.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.