22.1 C
București
luni, septembrie 8, 2025

Sindicaliștii cer demisia ministrului Educației și anularea măsurilor de austeritate. Nicușor Dan promite o nouă întâlnire

Luni, liderii sindicatelor din Educație s-au întâlnit la Palatul Cotroceni cu președintele României, Nicușor Dan, pentru a discuta criza din sistemul de învățământ.

Sindicaliștii au transmis două solicitări clare: demisia ministrului Educației, Daniel David, și anularea măsurilor impuse prin Legea 141/2025, pe care le consideră „abuzive și profund nocive” pentru profesori și elevi.

Nicușor Dan nu s-a pronunțat pe demisie

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat după discuții că președintele a luat act de solicitări, dar nu a dat un răspuns ferm privind demisia ministrului Daniel David. În schimb, șeful statului a propus o nouă întâlnire peste două luni, când ar urma să fie prezentate cifre clare privind impactul măsurilor asumate de guvernul Ilie Bolojan.

„Prima solicitare a fost legată de demisia ministrului Educației, Daniel David, iar a doua de anularea măsurilor asumate pe Legea 141. Președintele nu s-a pronunțat în acest moment. În privința anulării, a propus o altă întâlnire, cam peste două luni, pentru a analiza impactul acestor măsuri”, a explicat Marius Nistor.

Proteste masive și avertisment de grevă

Sindicaliștii au avertizat că acțiunile de protest vor continua, iar varianta unei greve generale nu este exclusă. Luni dimineață, profesorii au pichetat sediul Guvernului și au plecat în marș spre Palatul Cotroceni, unde au scandat lozinci împotriva Executivului.

„Nu avem nevoie de promisiuni. Protestul nostru este pentru stoparea măsurilor abuzive și pentru apărarea educației. Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune și pentru viitorul elevilor noștri”, transmit reprezentanții FSLI, „Spiru Haret” și „Alma Mater”.

Critici la adresa Legii 141/2025

Sindicatele susțin că prevederile Legii 141/2025, promovate de guvernul Bolojan pentru reducerea deficitului bugetar, afectează grav calitatea educației. Printre măsurile contestate se află creșterea numărului de elevi la clasă, micșorarea tarifului la plata cu ora, majorarea normei didactice și eliminarea unor burse.

„Aceste decizii vor avea un cost mult mai mare pe termen lung, vor submina statutul profesorilor și vor afecta direct calitatea actului educațional”, arată sindicaliștii.

Sindicaliștii atrag atenția că România continuă să subfinanțeze educația și cercetarea, în timp ce guvernanții tratează cheltuielile din acest domeniu ca pe o povară bugetară.

„Cheltuielile pentru educație sunt o investiție, nu un cost. Trebuie să îi convingem pe guvernanți că viitorul României depinde de modul în care tratăm acum educația”, a transmis Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.