Societatea civilă este nemulţumită de faptul că momentul celebrării Unirii Moldovei cu Ţara Românească este confiscat de partidele politice, iar autorităţile locale impun bariere.
„Nu mi se mai pare că (24 ianuarie – n.r.) este o sărbătoare naţională, pentru că este o sărbătoare confiscată de partide. Adică, pe scenă vor fi autorităţi locale, centrale, politicieni, dar şi susţinători de la PSD şi PNL. Cei mai agresivi sunt cei de la AUR, care au venit în coloane întregi, cu steaguri de partid, mesaje ultranaţionaliste”, a declarat Dorin Dobrincu, cercetător la Institutul de Istorie „A.D Xenopol” al Academiei Române, filiala Iaşi, şi preşedinte al Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei, informează Agerpres.
Istoricul se declară nemulţumit şi de faptul că sunt impuse restricţii de circulaţie şi măsuri de ordine publică pentru buna desfăşurare a evenimentelor organizate în Piaţa Unirii.
„Acum câţiva ani, la Iaşi nu mai erau garduri între autorităţi, instituţiile de forţă şi public. Acum este plin de garduri, accesul în Piaţa Unirii a fost interzis pe anumite direcţii”, a mai afirmat Dorin Dobrincu.
În cursul dimineţii de miercuri, liderul AUR George Simion şi câteva sute de susţinători s-au adunat în Piaţa Unirii, pentru a pleca la ora 10,00, până la Palatul Culturii, într-un marş dedicat zilei de 24 ianuarie.
Municipalitatea ieşeană a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că, pe 24 ianuarie, circulaţia rutieră şi a mijloacelor de transport public în zona centrală va fi restricţionată, măsurile fiind luate de Poliţia Rutieră, cu sprijinul Poliţiei Locale. Totodată a fost anunţat că accesul în zona evenimentelor din Piaţa Unirii va fi controlat de forţele de ordine, în zonă fiind interzis accesul cu materiale contondente. De asemenea, în timpul manifestărilor organizate în Piaţa Unirii este interzisă comercializarea şi consumul de băuturi alcoolice pe o rază de 500 de metri.