Gaura de ozon deasupra Antarcticii, în 2025, a fost a cincea cea mai mică din 1992 încoace – „anul în care un acord internațional decisiv pentru eliminarea treptată a substanțelor care distrug ozonul a început să producă efecte”, potrivit unui nou raport NOAA–NASA, citat de Axios.
De ce este important
Deși gaura de ozon variază în dimensiune de la an la an, raportul arată că monitorizările din acest an confirmă faptul că „măsurile de control privind substanțele care distrug stratul de ozon, stabilite prin Protocolul de la Montreal și amendamentele sale ulterioare, determină recuperarea treptată a stratului de ozon”.
- Stratul de ozon protejează locuitorii Pământului de radiațiile ultraviolete nocive și se află în stratosferă, la 15–35 km altitudine. Degradarea lui crește cantitatea de radiații UVB care ajung la suprafața Pământului, afectând plantele, ecosistemele marine și contribuind la cancerul de piele nemelanom, potrivit EPA.
- Datorită protocolului semnat în 1987 și ulterior ratificat de toate statele membre ONU, stratul de ozon „este în continuare pe drumul spre recuperare completă mai târziu în acest secol”, notează raportul NASA–NOAA.
Context
Țările au convenit, prin Protocolul de la Montreal privind Substanțele care Distrug Stratul de Ozon, să limiteze producția și importul de astfel de substanțe, după ce pierderi sezoniere semnificative de ozon legate de clorofluorocarburi (CFC) au fost observate deasupra Antarcticii.
- Acordul a dus la eliminarea treptată a CFC-urilor, utilizate în trecut în agenți frigorifici și spray-uri cu aerosoli.
- „Chiar și așa, aceste substanțe interzise persistă în produse vechi, precum materiale izolatoare sau depozite de deșeuri”, se arată în raport. „Pe măsură ce emisiile rămase se reduc în timp, estimările arată că gaura de ozon din zona Antarcticii se va recupera până la sfârșitul anilor 2060.”
Situația actuală
Cercetătoarea Laura Revell, specialistă în atmosferă din Noua Zeelandă, a declarat pentru Axios că dimensiunea găurii de ozon variază în funcție de factori climatici, incendiile de vegetație și erupțiile vulcanice putând contribui la extinderea temporară a acesteia. Totuși, „începem să vedem recuperarea stratului de ozon”.
- Raportul de marți arată că un „vortex polar mai slab decât de obicei în august” a menținut temperaturile peste medie și probabil a contribuit la o gaură de ozon mai mică.
- Stephen Montzka, cercetător NOAA, a precizat că, de la vârful atins în jurul anului 2000, „nivelurile substanțelor care distrug ozonul din stratosfera antarctică au scăzut cu aproximativ o treime”.
Concluziile monitorizării din acest an
În perioada de intensificare maximă a fenomenului, între 7 septembrie și 13 octombrie, gaura de ozon a avut o întindere medie de aproximativ 7,23 milioane de mile pătrate – de două ori cât suprafața SUA continentale.
- Cea mai mare extindere într-o singură zi a fost înregistrată pe 9 septembrie, ajungând la 8,83 milioane de mile pătrate, cu aproximativ 30% mai mică decât cea mai mare gaură observată vreodată.
Ce spun experții
„Așa cum a fost anticipat, vedem găuri de ozon mai mici ca suprafață decât în anii 2000”, a declarat Paul Newman, cercetător la NASA și liderul echipei de studiu a stratului de ozon.
- „Ele se formează mai târziu în sezon și se destramă mai devreme. Dar avem încă un drum lung până să revenim la nivelurile din anii 1980.”
- „Gaura de anul acesta ar fi fost cu peste un milion de mile pătrate mai mare dacă în stratosferă ar fi existat la fel de mult clor cât era acum 25 de ani.”
Concluzie
Protocolul de la Montreal rămâne „unul dintre cele mai eficiente tratate de mediu de până acum”, spune Revell.
- „Prin acest mecanism, gazele care distrug ozonul au fost eliminate treptat — un dublu câștig, pentru că aceste gaze sunt și puternice gaze cu efect de seră.”
- „Succesul Protocolului nu poate fi subestimat: dacă am fi continuat să emitem substanțe care afectează ozonul în ritmul anilor ’70 și ’80, stratul de ozon ar fi fost aproape complet distrus până la mijlocul secolului XXI. În schimb, este acum pe drumul spre recuperare.”
