Acasă Războiul Israel-Hamas SUA anunță că s-a conturat un acord pentru un nou armistiţiu în...

SUA anunță că s-a conturat un acord pentru un nou armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza la negocierile de la Paris

0

Negociatori ai unor ţări-cheie în vederea unui acord care să conducă la un armistiţiu în Fâşia Gaza, în schimbul eliberări a ostaticilor, au ajuns, în cadrul unor negocieri la Paris, la un ”teren de înţelegere”, informează AFP.

”Este adevărat că reprezentanţii Israelului, Statelor Unite, Egiptului şi Qatarului s-au întâlnit la Paris şi au ajuns la un teren de înţelegere în patru privind conturul” unui posibil acord în vederea unei eliberări a ostaticilor şi ”unui armistiţiu temporar”, declară pentru CNN consilierul în probleme de securitate naţională al Casei Albe.

Situaţia umanitară se înrăutăţeşte neîncetat în Fâşia Gaza, asediată, în care 2,2 milioane de oameni, adică aproape toată populaţia, sunt ameninţaţi de o ”foamete în masă”, avertizează ONU.

Cabinetul israelian de Război şi-a dat sâmbătă unda verde unei continuări a unor negocieri în vederea unui nou armistiţiu în Fâşia Gaza, potrivit presei israeliene.

”Un astfel de acord nu înseamnă sfârşitul războiului”

Directorul Mossadului, David Barnea, a efectuat vineri o vizită în capitala franceză, în fruntea unei delegaţii israeliene, în vederea unei continuări a unui proiect al unui armistiţiu despre care a discutat, la sfârşitul lui ianuarie, cu omologii săi american şi egiptean şi cu premierul Qatarului.

În vederea încheierii unui acord, Israelul cere – drept o condiţie prealabilă – ”eliberarea tuturor ostaticilor, începând cu toate femeile”, potrivit consilierului în probleme de securitate naţională al lui Benjamin Netanyahu, Tzachi Hanegbi.

”Un astfel de acord nu înseamnă sfârşitul războiului”, a avertizat acest apropiat premierului la postul N12.

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas cere, la rândul său, un ”armistiţiu complet” şi o retragere a trupelor israeliene din Fâşia Gaza.

Potrivit unei surse din cadrul mişcării islamiste, planul discutat în ianuarie prevedea o ”pauză” de şase săptămâni şi eliberarea a 200-300 de deţinuţi palestinieni, în schimbul eliberării a 34-40 de ostatici.

La sfârşitul lui noiembrie, un prim armistiţiu de o săptămână – negociat sub egida Qatarului, Egiptului şi Statelor Unite – a permis eliberarea a peste 100 de ostatici de către Hamas şi a 240 de deţinuţi palestinieni încarceraţi în Israel.

Războiul din Fâşia Gaza a început la 7 octombrie, după un atac fără precedent în sudul Israelului al unor comandouri Hamas, soldat moartea a 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date israeliene oficiale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version