Donald Trump a decis ca Statele Unite să se retragă din UNESCO, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, relatează New York Post, citând-o pe Anna Kelly, secretarul de presă adjunct al Casei Albe.
Potrivit acesteia, președintele SUA a luat această decizie deoarece UNESCO susține „proiecte culturale și sociale controversate, divizive, care sunt complet contrare bunului simț și politicilor pentru care americanii au votat în noiembrie”.
Informația despre retragerea SUA din UNESCO a fost confirmată și de Reuters, citând două surse diplomatice.
The New York Post, citând un purtător de cuvânt al Casei Albe, notează că administrația Trump consideră UNESCO o organizație „pro-palestiniană și pro-chineză”.
Statele Unite își anunțaseră deja retragerea din UNESCO în octombrie 2017, în timpul primului mandat prezidențial al lui Trump.
La acea vreme, administrația a explicat această decizie prin politicile anti-israeliene ale organizației, în opinia Statelor Unite, și prin necesitatea reformării UNESCO.
Joe Biden a revenit asupra deciziei lui Trump după preluarea mandatului în 2021.