Iahturile a șase miliardari ruși s-au adunat în zona stațiunii turcești Bodrum, scrie „Verstka”. Anterior, în aceeași zonă a ajuns și iahtul „Victoria”, despre care se afirmă că ar avea legături cu Vladimir Putin.
Potrivit publicației, în prezent, în largul coastelor sudice și sud-vestice ale Turciei se află nave care le aparțin lui Roman Abramovici, Oleg Deripaska, șefului VTB, Andrei Kostin, și fondatorului Lukoil, Vagit Alekperov.
În apropiere se află, de asemenea, iahturile lui Alexander Nesis, fondatorul companiei Polymetal, care activează în domeniul extracției de argint și aur, și ale lui Iskandar Makhmudov, cofondator și președinte al Companiei Miniere și Metalurgice din Ural.
Jurnaliștii au descoperit iahtul „Victoria”, cu o lungime de 71 de metri, în noiembrie 2023. S-a relatat că acesta era înregistrat pe numele uneia dintre companiile lui Ghenadi Timcenko, un prieten apropiat al lui Putin. În același timp, iahtul ar fi folosit de președintele rus și de persoane din anturajul său.
„Victoria” are baza permanentă la Soci, notează „Verstka”. La sfârșitul lunii iunie, iahtul a plecat de pe coasta regiunii Krasnodar și s-a îndreptat spre Bodrum.
Cu puțin timp înainte, un alt iaht al lui Putin, „Graceful” (după începutul războiului, nava a fost redenumită „Kosatka”), a fost descoperit în largul coastelor Danemarcei. În prezent, acesta se află în portul Severomorsk, situat în apropiere de Murmansk.