4.3 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024

Țara noastră împrumută 100 de milioane de euro de la Banca Mondială pentru îmbunătăţirea serviciilor judiciare

România va primi un împrumut de 100 de milioane de euro de la Banca Mondială, pentru îmbunătăţirea serviciilor judiciare, potrivit Acordului ratificat prin lege, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit Acordului, Ministerul Justiţiei este desemnat agenţie de implementare şi în această calitate i se deleagă întreaga autoritate şi responsabilitate în realizarea Proiectului privind consolidarea bazelor pentru îmbunătăţirea furnizării serviciilor judiciare.

Astfel, Ministerul Finanţelor va încheia cu Ministerul Justiţiei un acord subsidiar, prin care se vor stabili drepturile şi obligaţiile părţilor în implementarea Proiectului şi în aplicarea Acordului de împrumut.

Ministerul Justiţiei va implementa Proiectul prin Direcţia de implementare a proiectelor finanţate din împrumuturi externe, existentă în structura acestuia, astfel cum este prevăzut în Acordul de împrumut.

De asemenea, Ministerul Justiţiei va menţine Direcţia de implementare a proiectelor finanţate din împrumuturi externe pe toată durata implementării Proiectului, cu atribuţii, structură şi resurse satisfăcătoare pentru BIRD.

Cheltuielile reprezentând echivalentul în lei al valorii împrumutului vor fi asigurate din bugetul Ministerului Justiţiei, în limita sumelor alocate anual cu această destinaţie de la bugetul de stat.

La ce vor fi folosiți banii

Contribuţia României la finanţarea Proiectului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei, în limita echivalentului în lei al sumei de 34 de milioane de euro, care include cheltuieli cu servicii şi despăgubiri aferente procedurii de expropriere conform legii privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi salarizarea personalului Direcţiei de implementare a proiectelor finanţate din împrumuturi externe din cadrul Ministerului Justiţiei.

Sumele trase din împrumut şi virate în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanţelor la Banca Naţională a României se utilizează pe măsura necesităţilor de finanţare a deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile OUG privind datoria publică.

Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, achitarea dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente împrumutului, se asigură conform legislaţiei în vigoare privind datoria publică, prin mecanismul aferent finanţărilor rambursabile contractate de Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor, în vederea finanţării deficitului bugetului de stat, refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice guvernamentale.

Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Finanţelor, să convină cu BIRD amendamente la conţinutul Acordului de împrumut care nu sunt de natură să majoreze obligaţiile financiare asumate de România faţă de aceasta. Amendamentele se aprobă prin Hotărâre a Guvernului.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.