Reprezentanții Chinei și Rusiei au discutat despre contramăsuri comune împotriva sateliților Starlink, precum și despre un proiect comun de dezvoltare a unui sistem integrat de apărare aeriană și antirachetă de generație următoare, potrivit unei investigații realizate de The Insider, Der Spiegel și Le Monde.
Jurnaliștii au obținut documente legate de cooperarea militară ruso-chineză.
Documentele arată că, la Forumul de Cooperare Militară-Tehnică de la Guangzhou din noiembrie 2023, China le-a propus partenerilor săi ruși să combată sateliții Starlink ai lui Elon Musk folosind diverse metode, de la mijloace legale până la distrugerea completă. Mai exact, a propus:
- să ocupe benzile de frecvență și pozițiile orbitale necesare extinderii rețelei Starlink și să creeze împreună interferențe electromagnetice;
- să desfășoare atacuri cibernetice împotriva Starlink prin intermediul terminalelor utilizatorilor civili și să dezvolte arme ieftine pentru distrugerea sateliților rețelei.
Cu câteva luni înainte de forum, potrivit investigației, în iunie 2023, o delegație militară chineză a vizitat Moscova. Scopul deplasării a fost participarea la negocieri secrete cu principalul producător rus de sisteme de apărare antiaeriană, Almaz-Antey. Delegația s-a întors în China cu un contract pentru livrarea de armament.
Protocolul de lucru semnat în urma acestor negocieri, aflat în posesia The Insider (și confirmat independent prin datele privind zborurile participanților menționați în document), arată că parteneriatul militar ruso-chinez a depășit cu mult nivelul declarațiilor politice și s-a transformat într-un program structurat și multidisciplinar pentru dezvoltarea unor arme pe care niciuna dintre cele două țări nu le-ar fi putut crea singură.
Printre altele, părțile au convenit să dezvolte un sistem integrat de apărare antiaeriană și antirachetă de nouă generație. Acesta este destinat interceptării rachetelor balistice, focoaselor manevrabile și rachetelor hipersonice în faza finală a zborului. Nu se cunoaște în ce stadiu se află dezvoltarea acestui proiect.
La următorul forum ruso-chinez, desfășurat la Ekaterinburg în decembrie 2024, cercetători militari chinezi au propus ca Moscova să furnizeze Beijingului date privind atacurile cu drone rusești desfășurate în Ucraina.
După cum explică The Insider, China dispune de aproximativ 160 de tipuri de muniții de tip „loitering” (drone kamikaze), însă nu are experiență reală de utilizare a acestora în luptă, spre deosebire de Rusia. Din acest motiv, reprezentanții Beijingului au propus formalizarea schimbului: Rusia să ofere experiența acumulată pe câmpul de luptă, iar China să contribuie cu tehnologii bazate pe inteligență artificială și cu capacități de producție în masă pentru dezvoltarea unei noi generații de muniții autonome de tip „roi”.
În plus, China a propus Rusiei un schimb de livrări în contextul sancțiunilor occidentale: Beijingul ar urma să furnizeze microcipuri și componente electronice, iar Moscova să livreze materii prime și componente la care accesul Chinei este limitat din cauza sancțiunilor.