Spune-i „actul vechilor prieteni”.
Din momentul în care Donald Trump și Vladimir Putin au coborât din avioanele lor pe o bază aeriană din epoca Războiului Rece, lângă Anchorage, Alaska, interacțiunile lor publice au fost vizibil prietenoase — președintele SUA aplaudându-l pe liderul rus, schimburi de zâmbete, o bătaie pe umăr, o conversație animată, dar clar cordială, pe covorul roșu.
Apoi, după un survol al aviației militare americane, a urmat gestul surprinzător care a încălcat protocolul: Putin urcând în „Bestia” — mașina oficială a președintelui SUA — pentru a împărți cu Trump drumul spre summitul crucial.
Liderul rus părea încântat. Și pe bună dreptate.
Pregătirile pentru summit au fost însoțite de numeroase avertismente și îngrijorări exprimate de oficiali, diplomați și analiști. Temerea principală era că Trump va fi depășit de abilul fost ofițer KGB, permițându-i acestuia să facă pași uriași în atingerea obiectivului de a subjuga Ucraina, de a o readuce la statutul de vasal al Rusiei — și de a fisura o alianță occidentală deja fragilă, punând SUA în opoziție cu Kievul și aliații săi europeni.
Deși acest scenariu nu s-a materializat și Ucraina nu a fost „vândută”, Putin pare să fi obținut cel mai mult din această întâlnire.
Cum rămâne cu mandatul internațional de arestare?
A reușit să asigure un summit pe teritoriul american, în ciuda faptului că este vizat de un mandat internațional pentru crime de război, și a fost primit ca un prieten, nu ca liderul unui stat paria care a invadat un vecin suveran.
Și a obținut toate acestea fără să accepte concesii majore înainte, inclusiv un armistițiu — și a părăsit Anchorage fără să se angajeze la o încetare a focului, în ciuda declarației lui Trump, în conferința comună de presă, că omologul său rus dorește să salveze mii de vieți. Se pare că nu chiar atât de mult.
Summitul din Alaska, foarte așteptat și organizat în grabă, nu avea cum să fie un moment de răscruce precum Yalta, unde Stalin, Roosevelt și Churchill au redesenat harta Europei, și nici o întâlnire de tip Reykjavik, unde Reagan și Gorbaciov au pus bazele reducerii armelor nucleare și a destinderii Războiului Rece.
Gorbaciov încerca să gestioneze o dizolvare ordonată a URSS; Putin este hotărât să reconstruiască imperiul.
Summitul l-a legitimat pe scena mondială
Potrivit unor analiști experimentați, precum Fiona Hill și Michael Carpenter, summitul din Alaska a fost o greșeală. „Summitul l-a legitimat pe scena mondială”, a spus Carpenter.
Și nu doar pe scena mondială.
Kremlinul și presa controlată de stat au prezentat întâlnirea mai puțin ca pe o discuție despre Ucraina și mai mult ca pe o reuniune între doi lideri ai marilor puteri care decid viitorul global.
Înainte de summit, Putin a primit chiar și un sprijin american pentru ideea unui schimb de teritorii în schimbul păcii, o lovitură împotriva Kievului.
În declarațiile sale, Putin l-a lăudat pe Trump pentru eforturile de a pune capăt războiului. Liderul rus știe că aprecierea publică față de Trump este o tactică eficientă, una pe care Zelenski aproape a eșuat să o folosească în întâlnirea sa controversată cu Trump de la începutul anului.
Dar nu există semne că Putin ar fi dispus să renunțe la obiectivul său principal — controlul asupra Ucrainei, pe care o consideră parte din „lumea rusă”.
Scopul lui Putin cel mai probabil a fost atins
El a vorbit din nou despre eliminarea „cauzelor profunde” ale războiului și a invocat „amenințările fundamentale la adresa securității” Rusiei — limbajul Kremlinului pentru a da vina pe NATO și Europa.
Scopul lui Putin la summitul din Alaska a fost probabil să evite stârnirea furiei lui Trump, să amâne noi sancțiuni occidentale și să continue în același ritm.
A încercat să se prezinte ca un partener constructiv pentru pace, afirmând că speră ca nimeni să nu împiedice progresul spre încheierea războiului. Această narațiune a fost intens promovată în media de stat rusă, conform publicației independente Meduza.
Pe scurt, Putin nu se grăbește să pună capăt războiului — și, de fapt, o încheiere rapidă ar putea amenința regimul său, deoarece trecerea de la o economie de război ar putea provoca lupte interne periculoase.
În plus, prelungirea conflictului pune presiune suplimentară pe țările europene și pe alianța transatlantică.
