Ucraina a lansat un atac „pe scară largă” cu drone împotriva bombardierelor militare rusești din Siberia, lovind peste 40 de avioane de război aflate la mii de kilometri distanță de propriul teritoriu, a declarat un oficial din domeniul securității.
Afirmațiile nu au putut fi verificate în mod independent. Însă, dacă se confirmă, atacurile ar reprezenta cea mai gravă lovitură cu drone efectuată de Ucraina de la începutul războiului, pe fondul unei intensificări a incursiunilor transfrontaliere înainte de negocierile de pace planificate la Istanbul, luni.
„Serviciile de securitate ucrainene desfășoară o operațiune specială de mare amploare menită să distrugă bombardierele inamice departe de linia frontului, în Rusia”, a declarat oficialul citat de agenția Agence France-Presse, adăugând că la baza aeriană Belaya, ținta atacului, a izbucnit un incendiu.
40 de bomardiere lovite
Oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului, a precizat că loviturile au fost efectuate de agenția de informații interne a Ucrainei, SBU, și au vizat simultan patru baze aeriene militare rusești.
Printre cele peste 40 de aeronave lovite s-ar număra bombardiere strategice Tu-95 și Tu-22, pe care Rusia le utilizează pentru a lansa rachete cu rază lungă de acțiune asupra orașelor ucrainene.
Reuters a relatat că sursa a furnizat imagini video care arată presupusele atacuri, în care mai multe aeronave mari, ce par a fi bombardiere Tu-95, sunt în flăcări.
Avionul Tu-95 a fost inițial folosit pentru transportul bombelor nucleare și este acum utilizat pentru lansarea de rachete de croazieră.
Drone lansate din camioane parcate în apropiere de aerodromuri
Mai multe instituții media din Rusia și Ucraina au relatat că Ucraina a desfășurat operațiunea lansând drone din camioane parcate în apropierea unor aerodromuri militare aflate adânc în interiorul Rusiei.
Potrivit unei surse citate de publicația Ukrainska Pravda, bine conectată la cercurile guvernamentale, operațiunea – cu numele de cod „Pânza de păianjen” (Web) – a fost planificată timp de peste 18 luni.
Publicația a raportat că dronele au fost mai întâi introduse ilegal în Rusia și apoi ascunse sub acoperișurile unor construcții de lemn montate pe camioane.
Canalul Mash de pe Telegram, apropiat de serviciile de securitate ruse, a publicat o înregistrare video care arată bărbați din regiunea Irkutsk din Siberia urcând pe un camion în încercarea de a împiedica lansarea dronelor.
Imagini de la mai multe baze aeriene militare din Rusia arătau aeronave distruse și avioane cuprinse de flăcări, deși amploarea totală a pagubelor rămâne neclară.
Într-un clip filmat la baza aeriană în flăcări din Voskresensk, regiunea Moscova, se aude un militar rus spunând: „E jale aici”, în timp ce mai multe bombardiere ard în fundal.