Publicul a fost avertizat să evite zona din sudul Californiei, aflată în apropierea unui aeroport local, scrie BBC.
Ce știm și ce nu știm despre prăbușirea avionului din San Diego
Investigațiile sunt în desfășurare, dar iată ce s-a aflat până acum despre incidentul produs joi dimineață:
- Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în cartierul Murphy Canyon din San Diego, în condiții de ceață densă, potrivit autorităților locale.
- Aproximativ 15 locuințe au fost cuprinse de flăcări, iar rezidenții de pe mai multe străzi au fost evacuați.
- În cadrul unei conferințe de presă, adjunctul șefului serviciului de pompieri, Dan Eddy, a declarat că „există combustibil pentru avioane peste tot” și că prioritatea autorităților este să verifice toate locuințele și să pună oamenii în siguranță.
- Eddy a mai precizat că „impactul a fost direct asupra mai multor case”.
- Deocamdată nu se știe dacă există răniți sau cine se afla la bordul avionului.
- Administrația Federală a Aviației (FAA) a confirmat că avionul implicat este un model Cessna 550, care poate transporta între șase și opt pasageri.
Poliția avertizează cetățenii să evite zona
Serviciul local de pompieri a primit apelul de urgență la ora 03:47 (ora locală), iar echipele de intervenție au ajuns la fața locului în șase minute. Departamentul de poliție a anunțat că intervine la locul accidentului și a transmis pe platforma X (fostul Twitter) că evacuările sunt în desfășurare pe trei străzi din apropiere. O șosea a fost închisă, iar două școli din zonă vor rămâne închise astăzi.
O avertizare publică a fost emisă pentru ca oamenii să contacteze autoritățile dacă simt miros de combustibil de avion sau dacă găsesc resturi de aeronave.
Despre aeronava Cessna 550
FAA confirmă că avionul prăbușit este un Cessna 550, un model popular de jet de afaceri ușor, cu capacitate pentru un pilot, un copilot și între șase și opt pasageri. Aceste aeronave sunt utilizate pentru zboruri private, charter sau corporative, pe distanțe scurte sau medii. Versiuni modificate ale acestui model sunt folosite și în misiuni de ambulanță aeriană.