Un nou fragment de dronă, descoperit la Costinești. Zona a fost izolată, la o zi după găsirea primei drone

Un fragment de dronă a fost descoperit, vineri, la Costineşti, în apropierea locului în care, joi, a fost găsită o dronă, accesul în zonă fiind restricţionat. Autorităţile urmează să ridice fragmentul şi să îl analizeze.

Autorităţile au fost sesizate, vineri, despre faptul că un fragment de dronă a fost descoperit în staţiunea Costineşti. Obiectul a fost găsit în apropierea locului unde, joi, a fost descoperită o dronă. Autorităţile nu exclud posibilitatea ca acest fragment să fie desprins din drona găsită cu 24 de ore în urmă.

Accesul turiştilor în zonă a fost restricţionat până când specialiştii vor veni să examineze şi să ridice fragmentul. Acesta nu avea încărcătură explozivă.

Turiştii care se aflau pe plaja din Costineşti au văzut, joi dimineaţă, în apropierea ţărmului, un obiect care semăna cu o dronă, care plutea în apropierea unui dig şi au anunţat autorităţile.

„Ministerul Apărării Naţionale a fost informat joi, 13 august, în jurul orei 08.30, despre prezenţa unui fragment de dronă aeriană în zona Terasa Tineretului din Costineşti, judeţul Constanţa, la aproximativ 15 metri de stabilopozi. În jurul orei 10.40, Garda de Coastă a solicitat sprijinul Forţelor Navale Române pentru a interveni cu o echipă de scafandri de luptă EOD”, a transmis Ministerul Apărării.

În urma verificărilor, echipa EOD a stabilit că fragmentul nu prezintă risc pirotehnic, iar acesta a fost predat către Garda de Coastă.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.