Constantin Popovici a câştigat, duminică, etapa finală din sezonul 2023 a circuitului mondial Red Bull Cliff Diving (sărituri în apă de la 27 metri), din Noua Zeelandă.
La Auckland, Constantin s-a impus cu un total de 413.90 puncte, fiind urmat îndeaproape de un alt sportiv român: Cătălin Preda – 411.65 puncte. Poziţia a treia i-a revenit spaniolului Carlos Gimeno – 404.15 puncte, anunţă Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern.
Totodată, în clasamentul final, pe 2023, Constantin Popovici s-a clasat pe prima poziţie, cu un total de 1.032 puncte. Cătălin Preda s-a clasat pe locul 4, cu 703 puncte.
La mijlocul lunii februarie, Constantin Popovici şi Cătălin Preda se vor afla la Doha, la Campionatele Mondiale de nataţie.
Constantin va fi prezent în concursurile de diving (sărituri în apă de la platforma de 10 m) şi de high-diving, în timp ce Cătălin va concura în întrecerea de high-diving.
În 2023, cei doi au cucerit medaliile de aur, respectiv de argint, la Campionatul Mondial de la Fukuoka (Japonia).