Ministerul Finanţelor elimină, pentru acest an, obligaţia operatorilor economici de a întocmi şi depune raportări contabile semestriale la 30 iunie.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, decizia face parte dintr-o abordare orientată spre simplificare şi reducere a sarcinilor administrative pentru mediul economic, fără a afecta obligaţiile de raportare anuală prevăzute de lege.
Măsura vizează operatorii economici aflaţi în aria de reglementare a Ministerului Finanţelor şi reduce o obligaţie administrativă care, în ultimii ani, presupunea transmiterea unor raportări contabile suplimentare faţă de situaţiile financiare anuale.
„Firmele au nevoie de reguli clare şi de mai puţine obligaţii administrative care consumă timp, fără să aducă valoare reală. Pentru anul 2026, eliminăm raportarea contabilă semestrială, fără să afectăm raportarea anuală prevăzută de lege. Este o măsură simplă, dar necesară: mai puţină birocraţie pentru mediul economic şi o relaţie mai predictibilă între companii şi administraţia fiscală”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, citat în comunicat.
Potrivit Legii contabilităţii nr.82/1991, Ministerul Finanţelor poate solicita depunerea unor raportări contabile şi la alte perioade decât cea anuală, în timpul exerciţiului financiar, pentru entităţile care au realizat o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei al sumei de un milion de euro la sfârşitul exerciţiului financiar precedent.
Instituţia precizează, în context, că măsura privind eliminarea raportării contabile semestriale se aplică pentru anul 2026 urmând ca, pentru anii următori, necesitatea raportării contabile semestriale să fie reanalizată de autorităţile implicate în procesul de raportare contabilă.