-3.7 C
București
miercuri, februarie 19, 2025

Vicepreședintele lui Trump transmite că alegerile din România au fost anulate „pe baza suspiciunilor slabe ale unei agenții de informații”

Vicepreședintele american JD Vance a menționat anularea alegerilor prezidențiale din România în discursul său de la Conferința de Securitate de la München, criticând reacțiile oficialilor europeni și sugerând riscuri similare pentru Germania.

Deși nu e numit direct, fostul comisar la care face referire vicepreședintele este Thierry Breton. La începutul anului, politicianul francez a arătat spre precedentul din România pentru a evoca o posibilă anulare a rezultatelor alegerilor din Germania, în cazul în care acestea nu se vor desfășura corect.

„Au făcut-o în România și va trebui făcut și în Germania, dacă e necesar”, spunea Breton.

„De ani de zile, ni se spune că tot ceea ce finanțăm și sprijinim este în numele valorilor noastre democratice comune, totul, de la politica noastră față de Ucraina la cenzura digitală, este prezentat ca o apărare a democrației.

Dar când vedem instanțe europene care anulează alegeri și înalți funcționari care amenință să anuleze altele, ar trebui să ne întrebăm dacă ne menținem la un standard suficient de ridicat”, a spus JD Vance.

Anularea alegerilor din România a avut loc „pe baza suspiciunilor slabe ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”, a catalogat Vance.

El critică sugestia că democrația poate fi distrusă cu ajutorul publicității online dintr-o țară străină, spunând că, dacă credeți acest lucru, atunci democrația dumneavoastră „nu a fost foarte puternică de la început”.

De asemenea, a criticat organizatorii conferinței de la München pentru că au împiedicat partidele populiste să participe la eveniment, afirmând că „nu trebuie să fim de acord dar este de datoria noastră să participăm cel puțin la dialog cu acestea”.

„Pentru mulți dintre noi, de cealaltă parte a Atlanticului, seamănă din ce în ce mai mult cu vechi interese înrădăcinate care se ascund în spatele unor cuvinte urâte din era sovietică, precum dezinformare și minciuna, cărora pur și simplu nu le place ideea că cineva cu un punct de vedere alternativ ar putea exprima o opinie diferită sau, Doamne ferește, ar putea vota diferit sau, chiar mai rău, ar putea câștiga alegerile”, a continuat Vance.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.