8.7 C
București
luni, decembrie 9, 2024

Zi decisivă pentru acrodul privind cerealele. Erdogan merge în Rusia pentru a încerca să-l convingă pe Putin

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan se deplasează luni în Rusia pentru a discuta cu omologul său Vladimir Putin despre reluarea acordului privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră, scrie AFP.

Discuţiile vor avea loc la Soci, în sud-vestul Rusiei.

Prima întâlnire a lui Erdogan cu Putin de după octombrie anul trecut are loc în contextul în care forţele ruseşti încearcă să limiteze o contraofensivă a Kievului care începe să fie promiţătoare după trei luni de lupte pe frontul de sud.

Şeful de stat turc speră să folosească aceste discuţii privind transportul de cereale ucrainene ca o trambulină pentru negocieri de pace mai ample între Kiev şi Moscova.

Erdogan este unul dintre puţinii lideri NATO care păstrează relaţii bune cu Putin.

Relaţia lor strânsă, dar uneori turbulentă, pare să se fi consolidat de când Rusia şi-a lansat „operaţiunea militară specială” în Ucraina în februarie 2022.

Decizia lui Putin de a reduce şi de a amâna plăţile Turciei pentru gazul rusesc a contribuit la atenuarea efectelor crizei economice.

La rândul său, Turcia a refuzat să se alăture sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei şi a devenit o destinaţie importantă pentru ruşii care doresc să aibă acces la o serie de produse şi servicii.

Cu toate acestea, Erdogan l-a iritat pe omologul său rus prin furnizarea de arme Ucrainei şi prin susţinerea ambiţiilor acestei ţări de a adera la NATO.

Kremlinul a fost în special furios după ce preşedintele ucrainean Volodiimir Zelenski a repatriat în iulie mai mulţi comandanţi ucraineni, care ar fi trebuit să rămână în Turcia până la sfârşitul conflictului, conform unui acord între Moscova şi Kiev.

Dar Rusia şi Ucraina sunt acum dornice să obţină sprijinul lui Erdogan în conflictul lor din Marea Neagră, în special în ceea ce priveşte exporturile.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.