18.2 C
București
sâmbătă, iulie 27, 2024

75 de ani de NATO: Ceremonie aniversară la Bruxelles. România sărbătorește un sfert de secol de apartenență la Alianță

NATO marchează joi 75 de ani de la înființare în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Alianței din Bruxelles.

Evenimentul va reuni miniștrii de externe din țările membre și va fi un moment de sărbătoare a istoriei și succeselor organizației.

Ceremonia va include o serie de discursuri și momente festive. De asemenea, se vor marca aniversările a 12 state care au aderat la Alianță la diferite momente, printre care România, care a devenit membru cu drepturi depline în 2004.

Aderarea României la NATO a reprezentat un moment crucial pentru istoria țării, consolidând semnificativ securitatea națională și integrând România în sistemul de valori euro-atlantic.

Potrivit programului ceremoniei făcut public de NATO, cu acest prilej va fi tăiat şi un tort de către secretarul general al NATO Jens Stoltenberg şi ministrul de externe al Belgiei, ţara gazdă, Hadja Lahbib.

La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO

România a fost invitată să adere la Alianţa Nord-Atlantică la summit-ul NATO de la Praga din noiembrie 2002 alături de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia. La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO.

NATO marchează în aceeaşi ceremonie şi împlinirea a 25 de ani de la aderarea, în 1999, a Republicii Cehe, Ungariei şi Poloniei, precum şi 15 ani de la intrarea în Alianţă a Albaniei şi Croaţiei în 2009.

Miercuri şi joi are loc la Bruxelles reuniunea miniştrilor de externe din ţările membre NATO, care va avea drept punct principal pe ordinea de zi continuarea sprijinului pentru Ucraina, în contextul războiului declanşat de Rusia. În a doua zi a reuniunii va avea loc o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina la nivel de miniştri de externe, care va fi precedată de o declaraţii comune de presă ale lui Jens Stoltenberg şi Dmitro Kuleba.

Tot în a doua zi a reuniunii Consiliul Nord-Atlantic se va întâlni cu reprezentanţii statelor partenere din regiunea Indo-Pacific – Australia, Noua Zeelandă, Japonia şi Coreea de Sud – precum şi cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell.

Potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap, Coreea de Sud a fost invitată la această reuniune ministerială pentru al treilea an la rând în calitate de partener din regiunea Indo-Pacific.

Reuniunea „este aşteptată să servească drept o oportunitate pentru întărirea şi mai mult a parteneriatului cu NATO (…) şi pentru a discuta moduri de a răspunde ameninţărilor de securitate transfrontaliere”, a precizat MAE de la Seul într-un comunicat.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.