Eclipsa totală de soare este vizibilă de-a lungul „calei totalității” care măsoară aproximativ 185 de kilometri, cuprinzând 15 state din SUA.
În timpul oricărei eclipse, totalitatea apare în cel mai bun caz doar pe o pistă îngustă de pe suprafața Pământului. Această cale îngustă se numește calea totalității.
În Statele Unite, peste 30 de milioane de persoane locuiesc în zona în care eclipsa totală va fi vizibilă timp de câteva minute, potrivit NASA.
„Eclipsele au o putere specială. Ele îi impresionează pe oameni, care simt un fel de veneraţie pentru frumuseţea Universului nostru”, a subliniat şeful agenţiei spaţiale americane, Bill Nelson.
Eclipsele totale au loc atunci când Luna se află exact între Pământ şi Soare, blocând temporar lumina astrului. Soarele este de aproximativ 400 de ori mai mare decât Luna, dar şi de 400 de ori mai departe, astfel că cele două corpuri cereşti par a avea dimensiuni similare.
Evenimentul ar trebui să fie vizibil pentru prima dată pe coasta de vest a Mexicului, începând cu ora 18:07 GMT (21.07, ora României). Traiectoria va traversa apoi 15 state americane – din Texas până în Maine – înainte de a se încheia în estul Canadei.
În jurul unei benzi de 185 de kilometri lăţime a eclipsei totale, locuitorii vor putea vedea o eclipsă parţială.
Update
Aproape 400 de cupluri s-au căsătorit în Russellville, Arkansas , în timpul eclipsei.
Carlotta Cox și Matthew Holloway, un cuplu din Knoxville, Tennessee, au declarat pentru televiziunea locală KCRA:
Pare pur și simplu cea mai tare nuntă pe care ai putea-o avea vreodată.
Update
Eclipsa de soarea văzută din avion.
Update
Dacă ratați eclipsa totală de soare de luni pentru că este înnorat sau pentru că nu trăiți în nordul Statelor Unite, trebuie să așteptați… până în 2044 pentru a o vedea pe următoarea.
În SUA, următoarea eclipsă totală de soare va avea loc pe 22 august 2044 în Dakota de Nord și de Sud și Montana, plus nordul Canadei.
În afara SUA, o eclipsă inelară, când Luna traversează centrul Soarelui, dar este atât de departe de Pământ încât nu o blochează complet, va avea loc pe 2 octombrie anul acesta în Uruguay și Argentina, cu o eclipsă parțială vizibilă în mai multe ţări sud-americane.