3.4 C
București
luni, noiembrie 25, 2024

Trei morți, cinci răniți grav și patru dispăruți după explozia de la hidrocentrala Enel din Italia. Un român printre victime

Un cetățean român a murit marți în urma exploziei devastatoare care a avut loc la hidrocentrala Bargi din Camugnano, Italia, transmite Ministerul român de Externe.

Explozia a provocat trei morți, cinci răniți grav, iar patru persoane sunt încă dispărute.

Potrivit presei italiene, românul avea 45 de ani şi era rezident în Settimo Torinese.

MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Bologna nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident.

Reprezentanţii Consulatului General al României la Bologna continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor, inclusiv în vederea eliberării certificatului de deces şi a repatrierii trupului neînsufleţit, în funcţie de solicitări, cu respectarea procedurilor legale din Republica Italiană, precizează Ministerul român de Externe răspunzând unei solicitări News.ro.

O turbină a explodat în subteran

Peste 60 de pompieri erau angrenaţi, miercuri, în operaţiuni de căutare în condiţii foarte dificile după ce o explozie, urmată de un incendiu şi apoi de prăbuşirea infrastructurii au transformat într-un infern hidrocentrala Bargi, situată pe malul sudic al lacului de acumulare Suviana, la Camugnano, în Munţii Apenini din Bologna, relatează presa locală.

Căutările continuă pentru a găsi patru persoane dispărute, dar speranţele de a le găsi în viaţă se diminuează pe măsură ce trec orele.

Din câte se ştie până în acest moment, catastrofa a fost provocată de explozia unei turbine din subteran a centralei Enel Green Power, unde se efectuau lucrări de întreţinere. Explozia, care s-a produs la 40 de metri adâncime, a provocat apoi prăbuşirea şi inundarea etajelor inferioare.

Serviciile de urgenţă, pompierii şi ambulanţele au sosit imediat la faţa locului şi au găsit trei corpuri fără viaţă, un consultant şi doi muncitori de la companii externe, în timp ce alţi cinci muncitori, care au fost răniţi, au fost transportaţi la spitalul Sant’Orsola din Bologna, Parma şi Cesena în stare gravă. 

Cei decedaţi au vârste cuprinse între 35 şi 73 de ani. 

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.