Ecaterina Szabo, legendă a gimnasticii românești, cu 5 medalii olimpice la Los Angeles 1984, a fost uitată de Federația Română de Gimnastică, care nu i-a oferit invitație la Jocurile Olimpice de la Paris.
Fosta campioană și-a dorit să asite la competițiile de gimnastică de la Jocurile Olimpice, iar oficialii români i-au promis o invitație, fără să se țină de cuvânt.
Ectaerina Szabo a declarat pentru România Actualități că este dureros ce i s-a întâmplat și că a avut noroc cu prietenii și cu copiii ei.
„Locuiesc la Clermont-Ferrand, la 3 ore și 20 de Paris. Am încercat și încerc pe propriiile mele puteri să particip la Jocuri. V-o spun foarte deschis, am avut promisiuni și de acasă și din Franța și m-am trezit fără niciun bilet, fără nicio acreditare, fără nimic. Deci la gimnastică am fost fiindcă o prietenă mi-a făcut o invitație și vreau să vă spun că mă duc la finala pe aparate datorită copiilor mei care mi-au făcut cadou, pentru cei 40 de ani ai mei de la Olimpiadă două bilete pentru gimnastică. Este dureros!”