2.2 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Haosul recalculărilor pensiilor. Cum a ajuns o femeie din Focșani, cu dizabilități vizuale, să primească doar 867 lei de la 2.170

Asociația Nevăzătorilor din România denunță o discriminare flagrantă în noua lege a pensiilor.

Persoanele cu dizabilități vizuale se confruntă cu reduceri drastice ale pensiilor, de până la 60-80% mai mici decât pensiile aflate în plată.

Nevăzătorii anunţă „ample manifestaţii de protest” în a doua jumătate a lunii septembrie, în Piaţa Victoriei din Capitală.

Cum ajunge o pensie de 2.100 de lei la 800 de lei

Asociația Nevăzătorilor din România transmite că deciziile de recalculare conform Legii 360/2023 diminuează pensiile nevăzătorilor 60% – 80%.

”Este adevărat că pensia în plată nu se modifică, însă în viitor ea nu se va putea indexa pentru o lungă perioadă de timp, astfel încât puterea de cumpărare a oamenilor va scădea treptat. Pentru a da aici doar un exemplu din miile posibile, doamna M. M.-G. din Focşani, pensionată după 12 ani de muncă, a realizat 10,695 puncte. Pensia actuală, de 2.174 lei, scade, conform noii legi, la 867 lei, adică mai puţin decât indemnizaţia socială pentru pensionari (1.281 lei).

Pe viitor, toate indexările care vor fi acordate, inclusiv cele menite să acopere inflaţia, vor viza pensia stabilită prin noua decizie, adică 867 lei, până când aceasta va ajunge la nivelul celei aflate în plată, adică 2.174 lei.

În consecinţă, pentru mulţi ani de acum înainte pensia doamnei M. M.-G. va rămâne îngheţată. Precizăm că toţi nevăzătorii pensionaţi la limită de vârstă sunt puternic afectaţi de noua formulă de calcul, indiferent de domeniul în care au lucrat, fapt ce aduce atingere pe termen lung atât statutului lor social, cât şi dreptului la o viaţa demnă”, se arată în comunicatul asociaţiei.

Cum se calculează pensiile nevăzătorilor

„Conform atât vechiului act normativ în materie, Legea 263/2010, cât şi legii ce urmează să intre în vigoare, 360/2023, pentru a se putea pensiona, nevăzătorii trebuie să lucreze un număr de ani echivalent cu o treime din stagiul de cotizare.

Diferenţa vine din faptul că în trecut această treime era cuprinsă în formula de calcul drept stagiu complet, în vreme ce acum ea este în mod greşit socotită strict în baza contribuţiilor plătite. Aşadar, cu toate că şi Legea 360/2023 recunoaşte ca excepţie situaţia persoanelor cu deficienţă vizuală gravă, ea nu ţine cont de această particularitate în formula de calcul.

Aplicarea mecanică a principiului contributivităţii are pentru comunitatea persoanelor cu dizabilităţi vizuale consecinţe foarte grave, chiar dramatice”, explică Asociaţia Nevăzătorilor din România într-un comunicat dat publicităţii vineri.

Ce se întâmplă cu persoanele care urmează să se pensioneze

Forul reprezentativ al nevăzătorilor susţine că „mai gravă este situaţia persoanelor cu deficienţă vizuală care se vor pensiona după data intrării în vigoare” a noii legi a pensiilor, pentru că acestea vor avea pensii semnificativ mai mici faţă de cele care s-ar pensiona acum, folosind prevederile legii în vigoare, în condiţii identice de salarizare şi de stagiu de cotizare.

„O asemenea situaţie generează în mod firesc o nemulţumire foarte puternică în rândul celor ce sunt încadraţi în muncă. Totodată, punerea în practică a formulei de calcul va conduce, inevitabil, la pensionarea până la 1 septembrie a.c. a tuturor angajaţilor deficienţi de vedere care îndeplinesc condiţiile, iar acest fapt va însemna scăderea dramatică a gradului de ocupare, şi aşa foarte redus, din cauza absenţei locurilor de muncă adaptate. Astfel, nici integrarea socială, care se realizează pe deplin numai prin muncă , nici egalitatea de şanse, principiu ordonator al societăţii noastre, nu mai au vreo relevanţă, în pofida angajamentelor internaţionale semnate de România, inclusiv Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr. 221/2010”, precizează sursa citată.

În acest context, nevăzătorii „ample manifestaţii de protest” în a doua jumătate a lunii septembrie, în Piaţa Victoriei din Capitală. Pe lângă nevăzători din întreaga ţară, la proteste vor participa şi apropiaţi ai acestora, familii, rude, prieteni, organizatorii subliniind că sunt „bineveniţi toţi cei ce doresc să susţină această cauză”.

Aceştia propun guvernanţilor ca soluţie „adaptarea formulei de calcul a pensiilor” nevăzătorilor, arătând că „numai astfel s-ar putea compensa, fie şi parţial, inechităţile semnalate şi s-ar întări sprijinul social acordat persoanelor cu dizabilităţi vizuale din partea statului şi a societăţii în ansamblu”.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.