0.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Zelenski merge în SUA pentru a-i prezenta lui Biden ”planul victoriei”. Trump a spus și el că ”probabil” se vor întâlni

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va călători în Statele Unite săptămâna viitoare, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al său Sergii Nikiforov.

Liderul ucrainean va avea un itinerariu destul de mare, începând cu un discurs la Adunarea Generală a Națiunilor Unite și apoi o întâlnire separată cu președintele american Joe Biden.

„VolodImIr ZelenskI își va prezenta planul victorie lui [Biden]. El se așteaptă să discute detaliile planului, precum și sprijinul suplimentar al SUA pentru Ucraina”, a spus Nikiforov.

Pe lângă Biden, Zelenski intenționează să se întâlnească cu vicepreședintele SUA Kamala Harris, cu reprezentanții Congresului din ambele partide și cu candidatul republican la președinție Donald Trump, a adăugat sursa citată.

În plus, Zelenski se va întâlni cu reprezentanți ai companiilor americane de apărare și energie și ai comunității ucrainene și va purta discuții bilaterale cu lideri naționali și organizații internaționale în marja Adunării Generale.

Casa Albă a confirmat că Biden se va întâlni cu Zelenski pe 26 septembrie, în timp ce Harris se va întâlni cu el separat, a declarat joi secretarul de presă Karine Jean-Pierre într-o declarație.

„Președintele și vicepreședintele vor sublinia angajamentul lor de neclintit de a fi alături de Ucraina până când aceasta va învinge în acest război”, a spus Jean-Pierre.

La începutul lunii august, Zelenski și-a anunțat intenția de a-și prezenta planul pentru victorie atât candidaților la președinție, cât și lui Biden. Trump, care a refuzat anterior să spună dacă dorește ca Ucraina să câștige războiul împotriva Rusiei, a spus că „probabil” se va întâlni cu Zelenski săptămâna viitoare.

„Planul victorie” al lui Zelenki este pregătit în proporție de 90%, a anunțat luni președintele Ucrainei într-o declarație .

„Planul capătă substanță reală – militar, politic, diplomatic și economic. Sunt implicați oameni cheie din fiecare sector. Pașii necesari pentru Ucraina au fost deja definiți clar”, a spus Zelenski.

„Pașii [sunt] proiectați pentru a ne oferi cea mai puternică poziție posibilă pentru a aduce pacea – o pace reală, justă. Pentru fiecare pas, există o listă clară a ceea ce este necesar și ce ne va întări. Nu este nimic imposibil în acest plan. Peste 90% au fost deja scrise.”

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.