13.7 C
București
vineri, octombrie 18, 2024

Incident la SPF Ploiești: Un cetățean a amenințat cu autoincendierea. El a aruncat cu benzină în sediul instituţiei

Incident grav produs, joi, la sediul Serviciului Public de Finanţe Locale Ploiești, unde un cetățean a amenințat cu autoincendierea.

El a mers în audienţă pentru a solicita date despre fostul proprietar al casei în care locuieşte, iar când directoarea Serviciului de Finanţe Locale i-a spus că informaţia este secret fiscal a revenit şi a ameninţat că îi dă foc acesteia, stropind cu combustibil în incinta sediului Finanţelor Locale.

Personalul instituţiei a chemat Poliţia, însă bărbatul a plecat înainte ca echipajele să sosească, el fiind găsit şi dus la Poliţie.

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi, la data de 26 septembrie, în jurul orei 10:00, cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns în sediul unei instituţii publice din municipiul Ploieşti, având o sticlă asupra sa, ameninţând că se sinucide. La faţa locului, au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie, precum şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, din primele verificări stabilindu-se faptul că bănuitul, un bărbat, de 57 de ani, din municipiu, a pătruns în sediul instituţiei, ar fi ameninţat că se sinucide şi că va incendia clădirea, aruncând în interiorul acesteia cu produs petrolier, fără a aprinde substanţa respectivă,  ulterior plecând de la faţa locului”, informează oficialii Poliţiei judeţului Prahova.

La momentul în care echipajele de poliţie au ajuns la faţa locului, bărbatul părăsise zona.

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că incidentul a avut loc în sediul principal al Serviciului Public de Finanţe Locale (SPFL), situat pe Bulevardul Independenţei din Ploieşti. 

Directoarea SPFL Ploieşti, Simona Dolniceanu, a declarat pentru News.ro că bărbatul a mers în audienţă, solicitând date despre fostul proprietar al casei în care locuieşte. 

”I-am comunicat domnului că datele solicitate reprezintă secret fiscal, dar că se poate adresa instanţei de judecată care să decidă asupra solicitării sale. A plecat din birou, a revenit peste cinci minute, a ameninţat că îmi d foc, a stropit cu benzină în birou, în casierie, pe hol”, a povestit Simona Dolniceanu. 

La scurt timp, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti l-au depistat pe bărbat, în ora transmiterii acestei ştiri el aflându-se la sediul unităţii de poliţie, în vederea clarificării situaţiei de fapt, urmând a fi luate măsurile legale în consecinţă.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.