1.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Salariul minim european a trecut de Senat. De la 1 ianuarie 2025, salariul minim brut ar urma să crească la 4.100 lei

Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul minim brut ar urma să crească la 4.100 lei, conform legii europene privind salariul minim, care a fost deja aprobată de Senat și este acum în dezbatere la Camera Deputaților.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a subliniat că salariul minim brut garantat va fi actualizat anual, ținând cont de puterea de cumpărare, nivelul și distribuția salariilor, rata de creștere a salariilor și productivitatea muncii la nivel național.

Proiectul de lege pentru introducerea salariului minim european iniţiat de Guvern a fost adoptat luni de Senat, cu 90 de voturi ”pentru”, transpunând în legislaţia naţională DirectivaUE privind salariile minime adecvate în Uniune.

Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul minim ar urma să crească la cel puţin 4.100 de lei brut, ceea ce înseamnă aproximativ 2.450 lei net, faţă de 2.363 lei net cât este în prezent. Veniturile salariale vor fi actualizate anual în funcţie de puterea de cumpărare şi nivelul general al salariilor.

„Salariul minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual în funcţie de puterea de cumpărare, nivelul general al salariilor şi distribuţia acestora, rata de creştere a salariilor şi productivitatea muncii la nivel naţional. Adecvarea acestui venit minim presupune ca salariul să nu fie mai mic de 50% din câştigul salarial mediu brut. În plus, proiectul de lege presupune întărirea rolului pe care îl au sindicatele şi patronatele”, a declarat ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu.

Proiectul referitor la introducerea salariului minim european include şi măsuri vizând întreaga legislaţie a muncii: Inspecţia Muncii va putea merge mai des în control la firmele cu probleme, neacordarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi sancţionată cu amendă de la 3.000 de lei la 5.000 de lei, pentru fiecare persoană căreia nu i s-a acordat dreptul salarial la nivelul prevăzut de lege.

Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţiloir, având ca termen de adoptare tacită data de 27 octombrie.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.