1.5 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024

Taiwanul, în alertă maximă: Portavion chinez detectat la sud de insulă

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că armata este în „stare de alertă ridicată” duminică, după detectarea unui portavion chinez la sud de insulă, conform unui comunicat citat de AFP.

„Portavionul chinez Liaoning a intrat în apele din apropierea canalului Bashi şi se îndreaptă probabil spre vestul Pacificului”, a explicat ministerul.

Sursa citată a adăugat că armata este «în alertă maximă, gata să reacţioneze dacă este necesar».

China studiază noi măsuri comerciale împotriva Taiwanului

Ministerul Comerţului din China studiază implementarea unor măsuri comerciale suplimentare împotriva Taiwanului, la doar două zile după ce Beijingul a condamnat un discurs susţinut de preşedintele taiwanez Lai Ching-te, transmite Reuters.

Ministerul chinez a declarat pe site-ul său că Partidul Progresist Democrat, aflat la guvernare în Taiwan, nu a luat măsuri practice pentru a ridica ”restricţiile comerciale” impuse Chinei.

Consiliul pentru Afaceri Continentale din Taiwan, responsabil de politica insulară faţă de China, a exprimat „regretul” şi ”a protestat puternic” împotriva deciziei Beijingului.

”Coerciţia economică flagrantă nu va face decât să stârnească resentimentele poporului taiwanez şi să lărgească distanţa dintre cele două maluri ale strâmtorii Taiwan”, se arată în comunicatul consiliului.

China consideră Taiwanul, o insulă democratic guvernată, drept parte a teritoriului său, iar Beijingul îl acuză pe Lai de separatism.

Guvernul taiwanez respinge pretenţiile de suveranitate ale Beijingului, susţinând că doar poporul taiwanez poate decide viitorul insulei.

În discursul său de Ziua Naţională de joi, Lai a declarat că Republica Populară Chineză nu are dreptul să reprezinte Taiwanul, dar şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu Beijingul pentru a aborda provocările globale, cum ar fi schimbările climatice. Acest discurs a avut un ton atât ferm, cât şi conciliant, atrăgând nemulţumirea Chinei.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.