Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, cea de-a noua majorare consecutivă a dobânzii de referinţă, care a urcat la cel mai ridicat nivel din istoria instituţiei, scrie Reuters.
„Consiliul guvernatorilor a decis să majoreze cu 25 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE. În consecinţă, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor creşte la 4,25%, 4,50% şi, respectiv, 3,75% începând cu data de 2 august 2023”, se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii de joi a Consiliului guvernatorilor BCE.
Ca urmare a decizie adoptate joi, dobânda plătită de BCE pentru depozitele băncilor comerciale a atins cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2000, înainte ca monedele şi bancnotele euro să fie introduse în circulaţie.
Cu toate acestea, gardienii euro au înlăturat din comunicatul de presă o aluzie clară cu privire la noi majorări de dobândă, ceea ce înseamnă că o nouă scumpire a costului creditului la următoarea reuniune de politică monetară de la BCE, care va avea loc în luna septembrie, nu este una garantată.
„Deciziile viitoare ale Consiliului guvernatorilor vor asigura că ratele dobânzilor reprezentative ale BCE vor fi stabilite la niveluri suficient de restrictive atât timp cât va fi necesar pentru o revenire la momentul oportun a inflaţiei la nivelul ţintei de 2% pe termen mediu”, se precizează în comunicatul de presă.
Inflaţia în zona euro este la jumătate faţă de nivelul atins în luna octombrie a anului trecut, dar chiar şi aşa la 5,5% este cu mult peste ţinta de 2% avută în vedere de BCE. Pe de altă parte, cererea de împrumuturi şi activitatea economică au încetinit semnificativ, ceea ce arată că deciziile anterioare de majorare a dobânzilor adoptate de BCE încep să îşi facă simţite efectele asupra economiei.
„Evoluţiile înregistrate ulterior ultimei şedinţe susţin anticipaţia potrivit căreia inflaţia va scădea în continuare până la finele anului, dar se va menţine superioară ţintei pe o perioadă îndelungată”, estimează BCE.