1.7 C
București
luni, aprilie 7, 2025

Caz incredibil în Caransebeș. Două femei bănuite de o spargere și urmărite de polițiști au intrat cu mașina într-un TIR. Una dintre ele a murit

O femeie de 41 de ani, suspectată de comiterea unui furt din locuință în Caransebeș, a murit într-un grav accident rutier în zona Armeniș, după ce a fost urmărită de Poliție și s-a izbit frontal de un autotren.

O altă femeie, care se afla în mașină, a fost rănită și transportată la spital.

Potrivit polițiștilor, accidentul a avut loc în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, după ce polițiștii din Caransebeș au fost sesizați că persoane necunoscute ar fi pătruns într-o casă din municipiu, proprietarii imobilului fiind plecați de la domiciliu. Ulterior, persoanele bănuite ar fi fugit cu un autoturism înmatriculat în județul Timiș.

Un echipaj de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, iar după aproximativ doi kilometri acesta a oprit pe partea dreaptă a drumului.

‘Polițiștii au coborât din autospecială, moment în care femeia aflată la volanul mașinii urmărite a blocat portierele autoturismului, refuzând să coopereze cu polițiștii. În scurt timp, aceasta a pornit în viteză, depășind autospeciala de poliție prin partea dreaptă, moment în care a acroșat-o, provocându-i avarii’, precizează sursa citată.

Echipajul de poliție a continuat urmărirea autoturismului în care se aflau două persoane, solicitând sprijin echipajelor aflate în teren. Autoturismul urmărit și-a continuat deplasarea până în localitatea Armeniș, unde a trecut peste un dispozitiv de tip ‘spike’, instalat de un echipaj de poliție rutieră pentru oprirea mașinii.

‘Autoturismul urmărit, având pneurile perforate, a continuat deplasarea aproximativ 2 kilometri, moment în care a depășit o coloană de vehicule, încălcând marcajul longitudinal continuu și intrând în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule care circula pe sensul opus. În urma evenimentului, femeia aflată la volan, în vârstă de 41 de ani, a decedat, iar pasagera a fost transportată la spital’, a detaliat IPJ Caraș-Severin.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.