Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că în cadrul discuţiilor cu celelalte partide politice pentru formarea viitorului guvern social-democraţii nu vor negocia scăderea veniturilor mici şi mijlocii sau a pensiilor.
„Noi am spus până acum lucruri care, din punctul nostru de vedere, nu pot fi negociate. Nu putem, în niciun caz, să vorbim de scăderea veniturilor, fie că vorbim de pensii sau de salarii, de scăderea veniturilor mici şi mijlocii în România. Suntem de acord, în schimb, cu abordări care ţin de o anumită restructurare, pentru anumite instituţii, comasări, lucruri de acest tip, dar nu într-un mod heirupist. De ce să se dea afară 10% din administraţia publică şi nu 20%, de exemplu? Este nevoie de o administraţie mai suplă, fie că vorbim la nivel de administraţie locală sau centrală, dar toate aceste lucruri trebuie făcute pe criterii foarte bine puse la punct şi nu din birou, din pix. Suntem parte a acestui demers şi îl susţinem, dar fundamentat foarte bine”, a afirmat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.
Liderul interimar al PSD a precizat că deocamdată nu s-a discutat despre niciun minister care să aparţină unui partid sau altul, nici de serviciile speciale, pentru că, aşa cum a spus şi preşedintele Nicuşor Dan, prima dată trebuie să existe o înţelegere pe aceste măsuri care trebuie luate, pe un eventual program de guvernare.
„Dacă depăşim acest punct, da, intrăm într-o zonă de negociere politică. De ce să intrăm într-o zonă de negociere politică dacă nu ajungem la un numitor comun şi la o viziune comună a eventualelor partide care ar constitui această viitoare coaliţie? Suntem în situaţia în care, probabil la începutul săptămânii viitoare, se încearcă a se ajunge la un numitor comun pe acest program, pe măsuri”, a explicat ministrul interimar al Transporturilor.
Grindeanu a reiterat că nu s-a discutat nici despre numele viitorului premier, întrucât totul depinde de rezultatul negocierilor programului de guvernare, iar deciziile privind abordarea social-democraţilor se vor lua exclusiv în PSD.
„Personal, îmi doresc pentru Partidul Social Democrat să obţină maximum din aceste negocieri şi când o să ajungem în acel punct, dacă ajungem, dacă vom avea acest program comun de guvernare, vom vedea pe ce zonă intrăm. (…) Niciodată nu ne va face nimeni ordine în interiorul PSD. Nu decide altcineva decât membrii PSD cine vor fi miniştri şi cine va fi prim-ministru. E treaba fiecărui partid în parte să îşi facă propunerile de miniştri, premieri, preşedinţi de Cameră sau de Senat”, a afirmat Sorin Grindeanu.
El a menţionat că decizia finală privind intrarea PSD la guvernare va fi luată doar după consultarea tuturor structurilor locale de partid, a celor aproape 1.700 de primari PSD din România şi toţi consilierii judeţeni, toţi preşedinţii de organizaţii locale, toate consiliile politice judeţene.
„Dacă eu aş spune acum că intru la eventuale discuţii politice şi nu renunţ niciodată la unu, două, trei ministere – vă daţi seama că acolo totuşi e o negociere -, m-aş duce din start într-o poziţie inferioară, dacă din start oamenii cu care negociez ştiu care sunt punctele la care noi nu renunţăm. Sigur că sunt lucruri la care e normal să ţinem foarte mult, unde sunt proiecte foarte multe şi unde Partidul Social Democrat şi-a pus amprenta, sunt lucruri pe care le luăm în calcul dacă vom ajunge în acel punct în care vom intra în zona de negocieri politice. Deocamdată această chestiune nu e în calcul”, a explicat Grindeanu.
Liderul social-democraţilor a precizat că nu există riscul blocării unor investiţii în infrastructura rutieră şi feroviară din lipsă de finanţare din fonduri europene.
În altă ordine de idei, el a apreciat că, până în prezent, relaţia cu preşedintele Nicuşor Dan a fost constructivă.
„A fost constructiv. Am simţit, în cadrul celor două întâlniri cu domnia sa, că îşi doreşte, şi a şi spus acest lucru, să aibă o coaliţie largă în susţinerea Guvernului, să nu avem un guvern minoritar”, a arătat Sorin Grindeanu.