Ambasada Statelor Unite la București a anunțat că, începând de marți, 2 septembrie 2025, regulile pentru obținerea și reînnoirea vizelor de non-imigrant se schimbă semnificativ.
Categorii întregi de solicitanți care până acum erau scutite de interviu vor trebui să se prezinte personal la consulat, inclusiv copiii sub 14 ani și persoanele de peste 79 de ani.
Cine mai este scutit de interviu
Potrivit noilor reguli, doar câteva categorii de solicitanți rămân exceptate de la interviu:
- cei care solicită vize diplomatice sau oficiale (A-1, A-2, C-3, G-1 până la G-4, NATO-1 până la NATO-6, TECRO E-1);
- solicitanții care își reînnoiesc vizele B-1, B-2 sau B1/B2 emise cu valabilitate maximă, ori permisele de trecere a frontierei (pentru cetățenii mexicani), dacă acestea au expirat în ultimele 12 luni și dacă solicitantul avea cel puțin 18 ani la momentul aprobării anterioare.
Chiar și aceste persoane trebuie să îndeplinească anumite criterii stricte: depunerea cererii în țara de reședință sau cetățenie, lipsa unor refuzuri anterioare de viză (cu excepțiile clar definite) și absența oricărei neeligibilități aparente.
Toți ceilalți, obligați la interviu
Cu excepția acestor cazuri limitate, toți ceilalți solicitanți de viză vor avea nevoie de interviu în persoană cu un funcționar consular. Departamentul de Stat a precizat că funcționarii pot cere interviuri suplimentare, de la caz la caz, indiferent de categoria aplicantului.
Solicitanții sunt sfătuiți să consulte site-urile ambasadelor și consulatelor pentru detalii actualizate privind cerințele, procedurile și starea de funcționare a serviciilor consulare.
Noua taxă de integritate a vizei
În linie cu politica administrației Trump de limitare a imigrației ilegale, SUA vor introduce și o nouă taxă – denumită „taxa de integritate a vizei” – de cel puțin 250 de dolari, care se va adăuga costurilor existente pentru obținerea vizelor.
Măsura vine după ce, în anul fiscal 2024, Statele Unite au emis aproape 11 milioane de vize de non-imigrant, potrivit datelor Departamentului de Stat.
România, blocată în programul Visa Waiver
În martie 2025, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a suspendat pe termen nelimitat includerea României în programul Visa Waiver, invocând necesitatea respectării unor cerințe stricte de securitate. Astfel, cetățenii români rămân obligați să solicite viză pentru călătoriile în Statele Unite.