18.7 C
București
vineri, octombrie 31, 2025

FT: SUA au anulat întâlnirea Trump-Putin după ce rușii au trimis un document în care reafirmă cerințele dure față de Ucraina

Statele Unite au anulat o întâlnire planificată între Donald Trump și Vladimir Putin la Budapesta, după ce Moscova a trimis Washingtonului un document „care își reafirmă cerințele dure față de Ucraina” și în urma unei convorbiri telefonice între Serghei Lavrov și Marco Rubio, potrivit Financial Times, care citează surse (materialul este disponibil cu un abonament plătit și este retipărit de Reuters și  The Economic Times). 

Trump și Putin au avut o conversație telefonică pe 16 octombrie, în urma căreia președintele american a anunțat o întâlnire cu președintele rus la Budapesta „în termen de două săptămâni”. 

Potrivit FT, la câteva zile după această conversație, Ministerul rus de Externe a trimis la Washington un memorandum în care sublinia cererea Moscovei de a aborda „cauzele profunde” ale războiului din Ucraina.

Autoritățile ruse au cerut din nou concesii teritoriale din partea Kievului, o reducere a forțelor armate ale Ucrainei și garanții că Ucraina nu va adera niciodată la NATO.

Rușii au rămas la ”cerințele maximaliste” privind Ucraina

Reuters a relatat că Moscova a trimis Washingtonului un „document neoficial” care conținea termenii acesteia. Documentul a reiterat cererea Rusiei de a prelua controlul asupra întregului Donbas și a subliniat hotărârea Moscovei de a-și respecta „cererile maximaliste” pentru Ucraina.

În urma acesteia, a avut loc o conversație telefonică între secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

În urma conversației, Rubio i-a spus lui Trump că Moscova nu este dispusă să negocieze, potrivit unor surse FT. Președintele american a fost „neimpresionat” de poziția Moscovei, potrivit unei alte surse. 

Îndoielile Washingtonului că negocierile cu Moscova vor duce la progrese au fost amplificate, în parte, de „tonul intransigent” al lui Lavrov, care, în timpul unei scurte întâlniri cu Rubio în septembrie la New York, a susținut că Ucraina, în opinia autorităților ruse, este în mâinile „nazismului”. 

Surse oficiale americane au menționat totuși că Trump rămâne deschis unor discuții viitoare cu Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, dacă acestea duc la vreun progres.

Donald Trump a anunțat anularea întâlnirii sale din 22 octombrie cu Putin. „Pur și simplu nu am crezut că este corect. Nu am crezut că vom ajunge acolo unde trebuia să ajungem. Așa că am anulat-o. Dar o vom face în viitor”, a spus președintele SUA.

Cu o zi înainte, el  a menționat că nu vrea să „avea o întâlnire irosită” cu președintele rus.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.