O lege care interzice fumatul pe viață pentru oricine născut după ianuarie 2007, indiferent de vârstă, a intrat în vigoare în Maldive, relatează The Guardian.
Legea interzice cumpărarea, vânzarea și consumul de produse din tutun. Se va aplica și străinilor aflați în vacanță în Maldive.
În 2022, Noua Zeelandă a devenit prima țară din lume care a impus o interdicție pe viață asupra achizițiilor de tutun pentru toți rezidenții născuți după 2008.
Mai puțin de doi ani mai târziu, legea a fost abrogată, autoritățile invocând creșterea pieței ilicite a tutunului.
În prezent, proiecte de lege similare se află în diferite stadii de examinare în mai multe alte țări din întreaga lume.