13.9 C
București
vineri, noiembrie 21, 2025

Instanța a decis. Ce se întâmplă cu mercenarul Horaţiu Potra, fiul şi nepotul său. Anunțul Curții de Apel București

Curtea de Apel București a decis vineri ca mercenarul Horațiu Potra, împreună cu fiul său, Dorian Potra, și nepotul său, Alexandru Potra, să rămână în arest preventiv pentru încă 30 de zile.

Horațiu Potra a fost audiat în fața judecătorilor după ce fusese arestat în lipsă în februarie, fugind anterior din România. Autoritățile îi acuză pe cei trei de implicare în acțiuni împotriva ordinii constituționale.

„Confirmă arestarea preventivă dispusă faţă de inculpaţii Potra Horaţiu, Potra Dorian şi Potra Alexandru Cosmin prin încheierea nr. 90 din data de 28 februarie 2025 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul ÎCCJ, definitivă prin încheierea nr. 2/C din data de 13 martie 2025. Dispune executarea mandatelor de arestare preventivă emise faţă de inculpaţii Potra Horaţiu, Potra Dorian şi Potra Alexandru Cosmin pe o perioadă de 30 de zile, care se calculează de la data încarcerării, respectiv 20.11.2025, până la data de 19.12.2025, inclusiv. Respinge ca nefondate cererile privind înlocuirea măsurii arestării preventive, formulate de inculpaţi. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în decizia instanţei.

Cei trei au fost aduşi joi seară cu o cursă aeriană din Dubai, sub escorta poliţiei.

Horaţiu Potra, Dorian Potra şi Alexandru Potra au fost daţi în urmărire internaţională, după ce au plecat din România la începutul acestui an, fiind reţinuţi pe 29 septembrie în Emiratele Arabe Unite.

Potra a fost trimis recent în judecată de Parchetul General pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică – alături de alţi 20 de mercenari din gruparea sa, în acelaşi dosar în care este judecat şi fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.