Noaptea de luni spre marți va fi cea mai geroasă din acest sezon, avertizează meteorologii, cu temperaturi minime cuprinse între –20 și –10 grade în mare parte din țară.
În Capitală, valorile termice vor coborî până la –14…–15 grade, mai ales în zonele preorășenești. De joi, însă, vremea va intra într-un proces de încălzire ușoară, cu maxime care pot ajunge la 7–8 grade Celsius.
La Vârful Omu, în noaptea de duminică spre luni s-au înregistrat minus 22 de grade Celsius, îar temperaturile minime înregistrate au fost, în general, în jur de minus 15 grade, cu o valoare de minus 10 grade Celsius în Capitală, afirmă directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.
„În noaptea de duminică spre luni, la Vârful Omul s-au înregistrat minus 22 de grade. În general, minimele au fost, în medie, la nivel naţional, în jurul valorii de minus 15 grade. În Bucureşti, la staţia Băneasa s-au înregistrat minus 10 grade. Cea mai rece noapte din acest sezon de până acum va fi însă noaptea de luni spre marţi, cu probabilitatea ca minimele să se situeze între minus 20 si minus 10 grade. Şi în Bucureşti se vor înregistra minus 14 – minus 15 grade, mai ales în zona preorăşenească”, a declarat Elena Mateescu la Digi 24.
Potrivit sursei citate, precipitaţii se vor semnala mai ales în zona montană, în nordul şi centrul ţării, unde se va aşterne strat nou de zăpadă de trei-şapte centimetri. Vântul va sufla cu 70-80 de km/h visolind zăpada, a adăugat Mateescu.
Directorul ANM a anunţat că de joi, temperaturile vor fi în uşoară creştere, cu maxime pozitive, de până până la 7-8 grade Celsius şi cu minime ce se vor situa între minus 7 grade şi plus 2 grade.
„Nu trebuie să excludem ca după acest episod de vreme deosebit de rece să mai fie posibile zile şi nopţi foarte geroase”, a mai spus Elena Mateescu.