2.5 C
București
miercuri, februarie 11, 2026

Fragmente de dronă pe plaja din Mamaia. MApN: Ținte aeriene doborâte la exercițiul Dynamic Front

Ministerul Apărării Naționale a transmis că fragmentele de dronă descoperite luni seară pe o plajă din Mamaia ar putea proveni din exercițiul multinațional Dynamic Front desfășurat săptămâna trecută în poligonul Capu Midia.

Potrivit MApN, toate țintele aeriene – drone fără încărcătură – au fost doborâte deasupra mării, existând posibilitatea ca resturi ale acestora să fi fost aduse la mal de valuri.

”În seara de luni, 9 februarie, Ministerul Apărării Naţionale a fost anunţat despre faptul că pe plaja din zona Hotelului Victoria, staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, a fost semnalată, prin apel la Serviciul 112, existenţa unor fragmente de dronă. Echipe specializate ale instituţiilor din domeniul securităţii şi apărării naţionale au intervenit conform procedurii şi au ridicat elementele de dronă. În acest caz, specialiştii MApN nu au fost solicitaţi să intervină, procedura fiind una obişnuită, aplicată şi în alte situaţii similare”, a amintit, miercuri seară, MApN.

Cazul este cercetat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Potrivit sursei citate, în săptămâna 2-6 februarie, în cadrul exerciţiului multinaţional Dynamic Front, în poligonul Capu Midia au avut loc trageri de luptă asupra unor ţinte aeriene de unică folosinţă de la suprafaţa apei cu sisteme MLRS din dotarea forţelor armate germane, franceze, italiene şi din SUA. Toate ţintele – de tip dronă, fără încărcătură – au fost doborâte deasupra suprafeţei maritime din sectorul poligonului.

Totodată, structurile franceze au executat lansări de rachete sol-aer Mistral asupra unor ţinte aeriene de unică folosinţă tip SQ-20, iar militarii americani prezenţi la exerciţiu au lansat rachete sol-aer Stinger şi Avenger asupra mai multor ţinte aeriene de unică folosinţă tip Outlaw MQM170-G2.

”Există posibilitatea ca resturi dintr-o astfel de ţintă aeriană, care a fost doborâtă pe timpul tragerilor, să fie aduse de valuri la mal”, a precizat MApN.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.