3.9 C
București
marți, februarie 24, 2026

Ilie Bolojan: România trebuie să crească vârsta de pensionare. „Nu mai e cine să înlocuiască oamenii care ies la pensie”

Premierul Ilie Bolojan a declarat că România trebuie să crească vârsta de pensionare, avertizând că dezechilibrul demografic major pune în pericol sustenabilitatea sistemului de pensii şi funcţionarea unor domenii-cheie, precum Apărarea şi Ordinea Publică.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, după şedinţa Executivului, că ”în toate acţiunile pe care le derulează Guvernul, ţinta noastră este să atingem jaloanele care sunt în momentul de faţă nerespectate, iar cele care sunt respectate, prin modificările care se fac, să nu ducă la redeschiderea acestora”.

”Intenţia noastră este să facem absorbţia de fonduri europene, iar atingerea jaloanelor şi respectarea lor este o ţintă importantă”, a menţionat premierul.

Creşterea vârstei de pensionare, prioritate pentru Guvern

În ceea ce priveşte angajaţii din domeniile Apărare şi Ordine Publică, premierul afirmă că discuţia comportă două aspecte.

”Primul este legat de necesitatea de a creşte vârsta de pensionare pentru toate categoriile de angajaţi din România care beneficiază într-o formulă sau alta de pensionare anticipată. Şi am mai spus şi spun, ţara noastră nu îşi mai permite să pensioneze oameni la 48, 49, 51, 52 de ani. Acesta este adevărul”, afirmă Ilie Bolojan.

Problema sustenabilităţii sistemului de pensii

Acesta a avertizat că este o problemă care ţine de sustenabilitatea sistemului de pensii în anii următori.

”Trebuie să creştem vârsta de pensionare. Acesta este fondul problemei. Ministerele care sunt responsabile vor veni cu propunere în acest sens, iar, aşa cum s-a întâmplat şi la magistraţi, şi în aceste zone, pentru cei care astăzi îndeplinesc vârsta de pensionare, va fi o perioadă tranzitorie şi dânşii vor putea să opteze pentru pensionarea după actuala lege, fără să fie afectaţi de noile prevederi. Pentru că, aşa cum ştiţi, prevederile noi au acţiune doar pentru viitor”, a mai declarat Bolojan.

Dezechilibru demografic major

Premierul a atras atenţia, însă, că ţinta Guvernului este ca, în următorii ani, în fiecare an, vârsta medie de pensionare în aceste sisteme să crească, ”pentru că nu mai e cine să înlocuiască oamenii care ies la pensie din România”.

”Noile generaţii sunt de trei ori mai mici decât cele care ies la pensie şi, practic, piramida este inversată în totalitate. Trebuie să luăm aceste măsuri, atât din punct de vedere al corectitudinii, al sustenabilităţii, dar şi pentru a avea nişte sisteme eficiente”, a mai declarat Ilie Bolojan.

Proteste ale sindicaliştilor din Apărare şi Ordine Publică

Sindicaliştii din Apărare şi Ordine Publică, afiliaţi la mai multe federaţii, protestează, marţi, în Bucureşti, nemulţumiţi de creşterea vârstei de pensionare. Ei îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că ”doreşte să ducă în prăpastie capacitatea României de a se apăra”. De asemenea, Bolojan este acuzat de trădare.

Ultimele știri
Citește și...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.