În octombrie 1793, nou înființata Republică Franceză a început un experiment sortit eșecului. A decis să schimbe modul în care este măsurat timpul.
Ziua, au decis revoluționarii, urma să fie împărțită în 10 ore, nu în 24. Fiecare oră urma să aibă 100 de minute zecimale, fiecare compusă la rândul ei din 100 de secunde zecimale.
Sistemul de timp făcea parte dintr-un calendar revoluționar mai amplu, care urmărea să raționalizeze (și să de-creștineze) structura anului, inclusiv prin introducerea unei săptămâni de 10 zile. A început rapid procesul de convertire a ceasurilor existente la sistemul zecimal. Primăriile au instalat ceasuri zecimale, iar activitățile oficiale au fost înregistrate folosind noul calendar.
Acest lucru a început rapid să creeze numeroase probleme, spune Finn Burridge, comunicator științific la Royal Museums Greenwich din Londra, Regatul Unit, unde se află Observatorul Regal și locul unde a fost stabilit Timpul Mediu Greenwich, scrie BBC.
Reproiectarea și conversia ceasurilor existente s-au dovedit extrem de dificile. Sistemul a izolat Franța de țările vecine, iar populația rurală a detestat faptul că ziua de odihnă venea doar o dată la fiecare 10 zile. În cele din urmă, timpul zecimal a durat puțin peste un an în Franța.
Pentru a înțelege cum am ajuns să numărăm, și încă numărăm astăzi, 24 de ore într-o zi, 60 de minute într-o oră și 60 de secunde într-un minut, trebuie să ne întoarcem la o epocă dinaintea apariției măsurării timpului.
Este povestea unuia dintre cele mai vechi sisteme numerice, care explică de ce acest sistem aparent incomod a supraviețuit civilizațiilor care l-au inventat.
O bază de 60
La origine se află sumerienii, un popor antic care a trăit în Mesopotamia (aproximativ Irakul de astăzi) între 5300 și 1940 î.Hr. și una dintre primele civilizații care au format orașe.
Printre numeroasele lor invenții, precum irigațiile și plugul, se numără și primul sistem de scriere cunoscut. Acesta includea și un sistem numeric bazat pe conceptul de 60.
Ridicați mâna în față, îndoiți un deget și veți observa că are trei articulații. Numărați toate articulațiile degetelor unei mâini (fără degetul mare) și veți ajunge la 12. Numărați acest 12 ca o unitate folosind un deget al celeilalte mâini și reluați numărătoarea până la 12 pe prima mână, până când folosiți toate cele cinci degete ale celeilalte mâini. La ce ați ajuns? La 60.
Aceasta este una dintre teoriile care încearcă să explice de ce sumerienii au ales baza 60 în loc de 10 — o decizie care influențează și astăzi modul în care măsurăm timpul.
Dezvoltarea numerelor scrise a fost determinată de nevoia de a ține evidența unui sistem agricol din ce în ce mai complex, spune Martin Willis Monroe, expert în cultura cuneiformă la Universitatea din New Brunswick, Canada.
Ei foloseau mici tăblițe de lut, adesea de dimensiunea unui smartphone sau mai mici, pentru a nota cifrele, imprimând detaliile în lut moale. Ulterior au apărut și alte forme de notare, care au dus la celebrul scris cuneiform.
Abia în secolul al XIX-lea aceste tăblițe au fost descoperite și descifrate. Ele arată că sumerienii foloseau mai multe sisteme numerice, dar cel mai important pentru matematică — și ulterior pentru astronomie și timp — a fost sistemul sexagesimal.
Sumerienii foloseau 60 într-un mod similar cu felul în care noi folosim 10. Când ajungem la nouă, trecem la o poziție nouă și adăugăm zero. În sistemul lor, când ajungeau la 59, treceau la poziția următoare, explică Erica Meszaros, specialistă în istoria științelor exacte.
Deși teoria numărării pe degete este atractivă, nu este clar de ce sumerienii au ales exact baza 60. Unii cercetători cred că acest sistem ar putea fi chiar mai vechi decât sumerienii.
Totuși, avantajele sunt evidente: 60 se împarte ușor la mai multe numere — 1, 2, 3, 4, 5, 6, 10, 12, 15, 20, 30 și 60 — fără fracții. Comparativ, 10 se împarte doar la 1, 2, 5 și 10.
Originea timpului
Nu există dovezi clare că sumerienii măsurau timpul, deși probabil existau forme rudimentare înainte ca babilonienii să introducă cadranele solare și ceasurile cu apă în jurul anului 1000 î.Hr.
Prima civilizație care a împărțit ziua în ore a fost cea egipteană antică. Textele religioase din jurul anului 2500 î.Hr. menționează 12 ore ale nopții.
Nu este sigur de ce egiptenii au ales numărul 12, dar acesta ar putea fi legat de constelații sau de metode de numărare pe degete.
Primele instrumente de măsurare a timpului — cadranele solare și ceasurile cu apă — au apărut în Egipt în jurul anului 1500 î.Hr., fiind folosite mai ales în scopuri religioase.
Inițial, unitatea de timp era legată de activitatea zilnică, precum dimineața și după-amiaza. Ulterior, în perioada romană, orele au devenit standard, iar apariția jumătăților de oră a devenit obișnuită.
Apariția minutelor
Babilonienii au fost cei care au dezvoltat sistemul de împărțire a orei în unități mai mici.
Aceștia au adoptat sistemul sexagesimal și au dezvoltat un calendar bazat pe ciclul solar, de aproximativ 360 de zile.
Această structură se potrivea perfect cu baza 60 și a dus la împărțirea anului în 12 luni de 30 de zile.
Babilonienii au împărțit ziua și noaptea în câte 12 părți, la fel ca egiptenii. Orele erau însă „sezoniere”, variind în funcție de durata zilei și a nopții.
Alte civilizații au folosit acest sistem până târziu, inclusiv în Europa medievală și Japonia secolului XIX.
Numărarea secundelor
Grecii foloseau clepsidre pentru a măsura timpul în discursuri, dar sistemul orelor, minutelor și secundelor a devenit relevant în viața de zi cu zi abia mult mai târziu.
Abia în ultimele câteva sute de ani ceasurile au devenit suficient de precise pentru a folosi minutele și secundele în mod curent.
Astăzi, secunda este definită cu ajutorul ceasurilor atomice, bazate pe proprietățile atomului de cesiu-133.
Rețeaua globală de ceasuri atomice stă la baza funcționării tehnologiilor moderne, de la internet și GPS până la imagistica medicală avansată.
Istoria măsurării timpului arată că orele, minutele și secundele sunt construcții umane, rezultate din alegeri istorice și întâmplări.
Totuși, ele au devenit atât de integrate în societate încât schimbarea sistemului ar fi astăzi extrem de dificilă.
Chiar și experimentul Franței de a introduce timpul zecimal a eșuat după doar 17 luni.
Un discurs din 1795 al lui Claude-Antoine Prieur a contribuit la abandonarea definitivă a sistemului, argumentând că acesta nu aduce avantaje reale și afectează alte sisteme metrice mai utile.
