Fragmente de dronă au fost găsite într-o localitate din judeţul Tulcea, specialiştii confirmând prezenţa unei încărcături explozive, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat, marţi, că în zona localităţii Rachelu, comuna Luncaviţa din judeţul Tulcea, a fost semnalată, luni, prin apel la Serviciul 112 de către un localnic, existenţa unor fragmente de dronă.
”Echipe specializate ale MApN şi ale altor instituţii din domeniul securităţii şi apărării naţionale au ajuns la faţa locului şi au intervenit conform procedurilor, evaluând riscurile şi securizând perimetrul. În urma evaluării situaţiei, aceştia au confirmat prezenţa unei încărcături explozive.
Încărcătura a fost detonată controlat, la faţa locului, în dimineaţa zilei de 30 iunie, într-un loc special amenajat, de o echipă de specialişti ai Ministerului Apărării Naţionale, cu respectarea tuturor procedurilor prevăzute pentru aceste situaţii şi în deplină siguranţă pentru cetăţeni şi pentru specialiştii care au efectuat operaţiunea”, au transmis reprezentanţii MApN.
Ei au adăugat că ”datele preliminare rezultate în urma evaluărilor efectuate de specialişti indică faptul că fragmentele provin de la o dronă utilizată în atacurile executate de Federaţia Rusă asupra infrastructurii portuare ucrainene în luna aprilie 2026, anterior măsurilor de consolidare şi adaptare a apărării aeriene adoptate dupa incidentele grave de la Galaţi”, a menţionat sursa citată.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Ministerul Apărării Naţionale a mai anunţat că de la începutul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, au fost înregistrate peste 100 de atacuri asupra unor obiective aflate în proximitatea frontierei cu România.
”În acest context, au fost semnalate 29 de pătrunderi neautorizate ale unor drone ruseşti în spaţiul aerian naţional şi au fost identificate, în aproximativ 50 de situaţii, drone sau fragmente de drone pe teritoriul României. Numai în anul 2026 au fost înregistrate 33 de atacuri în apropierea frontierei, iar, ca măsură de protecţie şi monitorizare a spaţiului aerian, aeronavele aflate în serviciul de poliţie aeriană au fost ridicate în 26 de situaţii. Tot în acest an au fost înregistrate 15 pătrunderi neautorizate ale unor drone în spaţiul aerian naţional şi au fost identificate, în 14 situaţii, drone sau fragmente de drone pe teritoriul României”, au mai precizat reprezentanţii MApN.